Poeta Liliana Hinoveanu îmi place mai mult atunci când nu e poetă:

În fiecare dimineață

lângă patul meu

îmi amintește cu obstinație

că a sosit ora

să-mi încep treburile cotidiene.

Cine ? Evident, ceasul deșteptător.

În Gara Noiembrie (Aius,2013) doamna Hinoveanu ezită între a trăi cotidianul la modul liric și a face din lirism un fapt cotidian. Rezultă un modus vivendi transparent, sincer, de acvariu.

Îi iubesc pe acești oameni pe care Liliana Hinoveanu îi reprezintă exemplar, semeni ai mei hotărâți să abolească distincția dintre viață și literatură. Ei trăiesc ca și cum ar scrie și scriu ca și cum ar trăi:

Dimineața dansul este ca un exercițiu de bună purtare

grațios îți amintești că nu ai plătit din nou factura la gaze

că trebuie să zâmbești politicos plictiselii de la ghișeul unde ți se iau banii

dansul grațios îți caută pantofii pe care i-ai aruncat aseară

cu gândul să nu-i mai încalți niciodată.

Cititorul își aduce aminte că i s-a întâmplat și lui să-și arunce pantofii pentru ca apoi să-i caute și de aici benigna anxietate generată de gândul că semănăm excesiv unii cu alții.

Pentru a le întreține lectorilor convingerea că poezia și cotidianul pot conviețui, autoarea formulează versuri aproape interșanjabile cu spusul verde în față:

Curiozitate mare pe cap de bărbat

cum își înfrânge o femeie disperările

zilele proaste

pierderile și mai ales victoriile nemeritate

cum își mobilează creierul sub un coc supraetajat

de către un stilist prea atent la detalii

poate ați dori să aflați domniile voastre

ce zace în sertarul cel mare al creierului cu mulți neuroni

ce se străduiește să dea naștere unei idei

câtă zbatere într-o biată ființă pe care o credeți inferioară 

vouă de când cu izgonirea din Rai.

Cu puțin curaj, Liliana Hinoveanu s-ar putea apropia de stilul puternic al unui Bukowski feminin cu deosebirile de rigoare dintre Los Angeles și Craiova.

Se întâmplă însă ca talentul în sensul comun al termenului să o oblige pe poetă să scrie poezii:

Cum ar arăta un gând format numai din mâini

mâini ridicate

cu degete mișcătoare

după

cum

bate vântul.

Cred că Liliana Hinoveanu n-ar avea nevoie de asemenea concesii făcute altora (editori, critici, cititori ?) pentru a se autentifica auctorial.

Am citit cu folos Gara Noiembrie, iar multe pagini m-au sedus să le recitesc. Poeta Liliana Hinoveanu rămâne genul de autor prietenos care te face să regreți că nu-și pune în carte și numărul de telefon.

La necaz, ai avea, tu, cititorule, pe cine să suni.