Am considerat întotdeauna jurnalul de idei ca fiind cea mai autentică şi sinceră formă de scriitură, având menirea de a-l descoperi pe autorul lui în intimitatea trăirilor şi atitudinilor sale contradictorii, funcţie de subiective sau mai puţin subiective criterii, de stare sau poate, cine ştie?, de alăturarea planetelor. A-l cunoaşte cu adevărat pe omul din spatele ideilor, la nivelul obsesiilor, temerilor şi al năzuinţelor altfel nemărturisite. Jurnalul de idei vorbeşte, aşadar, mai întâi despre sinele autorului, într-o modalitate cum numai rareori orgoliul îngăduie dezvăluirea realităţii interioare, dar în aceeaşi mă- sură vorbeşte şi despre lume, cel de-al doilea termen al relaţiei care defineşte universul uman. Gheorghe Smeoreanu şi lumea: acesta este subiectul incitantului volum Sfârşitul presei şi ultimul ziarist, publicat spre sfâr- şitul anului 2014 la Editura Aius, din Craiova, sau proiecţia lumii în regia autorului, spectacol grandios, pe cât de distorsionat, pe atât de real. Lumea lui Gheorghe Smeoreanu este imaginea unei jucării întoarse cu cheia, fiind multiple şi felurite modalităţile de accedere la sensul profund şi la semnificaţia autentică a mesajului fiecărui text în parte, de cele mai multe ori în dezacord intenţionat cu titlul înşelător, ademenitor. Crestomaţie de aparente observaţii pertinente şi lămuritoare asupra realului cotidin sau a lumii ideilor desprinse din cărţi, volumul este unul de poeme filosofice, după cum forma fiecărui el nu este Gheorghe Smeoreanu, ultimul ziarist text în parte ne recomandă a-l considera, precum şi metafora şi substratul dens, ironia şi construcţia subtilă, de tip silogistic, fiind tot atâtea argumente în demonstraţie. Din jurnalul de pe frontul vie- ţii autorului aflăm următoarele: A fost fericit când a citit cartea lui Francis Fukuyama, Sfârşitul istoriei şi ultimul om./ A făcut o documentare pe insula Goree, situată la câţiva kilometri distanţă de Dakar, în apele teritoriale ale Senegalului./ Iubeşte,/ urăşte Jurnalul de la Păltiniş, cartea care i-a distrus viaţa./ Nu a venit cu mâinile goale la întâlnirea cu Dumnezeu…/ Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Şi ce dacă?/ Îi e silă de istoria pe care a învăţat-o./ Nu ar vrea decât să fie el însuşi./Ar dori să trăiască în America, dar nu intenţionează să părăsească România./ Datorează ENORM Franţei, dar i-a plăcut Micul Gatsby./ Şi-ar fi dorit să citească toată viaţa Rilke./ Caută femeia similară celei pe care a găsit-o deja. În memorie, ce credeam?/ În comparaţie cu o pădure, de exemplu, cu o mare, cu stelele, femeia i se pare prea simplă. („Ea e făcută din resturile creaţiei,/ nişte buze, coapse şi sâni,/ aşezate atât de simplu/ încât nu-mi explic de ce o iubesc”)./ Ne cere scuze, când ne recomandă cărţi./ Uneori, îi povesteşte fetiţei lui viaţa de ziarist local./ Recomandă tratamente miraculoase împotriva accidentului vascular la ziarişti./ Ne sfătuieşte şi să nu mergem iarna la Veneţia…/ A vizitat, pentru 14 euro, Muzeul Torturii din San Marino./ La Verona, a observat că Julieta a făcut cancer la sân./ Şi-a întocmit programul pentru ajunul sfârşitului lumii…/ Ne vorbeşte din nou despre cărţi şi alte vicii…/ Propune şapte definiţii interesante ale culturii ( exemplificăm cu una singură: „Cultura este atunci când spunând ce crezi tu că este cultura te ruşinezi de parcă toată lumea ţi-ar privi sexul”)./ Ne (se) întreabă ce să citească pentru a slăbi…/ Despre politicieni, nu întotdeauna cu dragoste. Să înjuri fără remuşcări./ Ne destăinuie despre cartea care l-a salvat de la sinucidere/ Şi despre cărţile în faţa cărora se ruşinează./ Ne povesteşte cum este acasă la dr. Freud,/ Dar şi de ce se duce la Moulin Rouge./ Din nou despre cărţi mari, dar şi despre „o carte ca o broască râioasă”./ Despre aceeaşi politică, mărturisind că este duşman al poporului…/ Din nou destăinuiri : „Cum m-am nenorocit ca intelectual” şi/ „Violuri nemărturisite din viaţa mea”…/ Ne recomandă „călduros orgiile” etc. Despre lume, celălalt termen al ecuaţiei, în acelaşi stil propriu şi inconfundabil, incitant, dar şi prevestitor, cu trimitere la lecturi importante, la gânditori reprezentativi ai lumii, încolţind realitatea dintr-un unghi inedit, autorul formulează o serie de opinii cu care poţi sau nu poţi simpatiza, însă nu ai încotro şi trebuie să recunoşti că sunt interesante. Un singur exemplu: pledoaria pentru om, aşa cum o înţelegem din Cât de important este un nenorocit?, cu o filosofie aparent ciudată, care se susţine cel puţin în planul creaţiei, unde, blagian vorbind, Marele Anonim recunoaş- te creaturii sale virtuţi întemeietoare, egale Sieşi, motiv pentru care aruncă peste lume „o reţea de factori izolatori”, respectiv „censura transcendentă”: „Ultimul nenorocit este mai important decât toţi sorii, toate planetele, toate galaxiile şi întregul univers. Ultimul nemernic este mai valoros decât toate florile, toţi fluturii, toate pădurile, toate mările şi oceanele. Un singur egal are ultimul nenorocit şi anume pe Dumnezeu, egal în libertate cu El. (…)/ Faptul că ultimul nenorocit e mai important decât întreg universul, e, desigur, viziunea unui nenorocit./ Universul s-ar putea să creadă invers.” Cartea lui Gheorghe Smeoreanu nu se poate povesti, ea trebuie musai citită, fiecare text în parte putând fi doar recitat, ca un poem. Este o carte neobişnuită, dar optimistă, în ciuda atâtor amărăciuni şi dezamăgiri ale vieţii, noi, cititorii, fiind încurajaţi de autor să trăim cu speranţa că salvarea ne vine tot de la poezie, muzică, pictură, într-un cuvânt, de la cultură. De aceea sunt înşelătoare titlurile textelor sale antologate în volum, pentru că Gheorghe Smeoreanu vorbeşte, de exemplu, de sfârşitul presei ca de o simplă iluzie, în termenii gândirii politologului american de origine japoneză Francis Fukuyama, care vedea în economia de piaţă şi democraţia statului de drept ultimele expresii ale organizării umane. „Fukuyama a fost unul dintre cei mai frumoşi profeţi, dar şi cel mai mincinos”, recunoaşte autorul. El nu este ultimul ziarist, pentru că viaţa de apoi, propovăduită de Fukuyama e încă departe. „Acum, în fiecare diminea- ţă sunt primul ziarist al lumii, cel obligat să inventeze presa./ Cititorii mei sunt primii cititori de presă ai lumii”… Dar nu este nici Gheorghe Smeoreanu, adică numai ziaristul de care uneori se simte străin („Mă tem că nu sunt Gheorghe Smeoreanu”…), dată fiind condiţia actuală, uneori jenantă, a mass-media din Româ- nia. Autorul Sfârşitului presei şi ultimul ziarist este înainte de toate un veritabil om de cultură, un mărturisitor al frumosului şi un filosof creştin aplecat asupra sufletului omenesc, atât de adânc şi atât de contorsionat de încercările vieţii. 

 Ion Munteanu

Text apărut în revista Mozaicul, nr. 1 (195), 2015