Dragoste în noaptea de Crăciun,
chiar și pe Dumnezeu Îl trec fiorii,
la poarta noastră bate un taifun
care ne matură colindătorii.
Dar nici nu mai dorim colindători
în noaptea asta care e eternă,
ci doar bolborosim până în zori
A tălpii iadului limbă maternă,
În care ne-nțelegem doar noi doi,
de multă vreme și pentru vecie,
ce limbă mută, limbă de strigoi
ne-nlăcrimează ca o poezie !
În limba asta vorba te iubesc
e doar un fel de scrâșnet de măsele,
căci pe aici vocalele nu cresc,
ci doar consoanele cu par pe ele.
Ce greu răzbate ziua către noi,
ca printr-un zid ce l-a croit mistria,
pe când vorbeam cu limbă de strigoi,
în iesle prinse a gânduri Mesia.
Gheorghe Smeoreanu – „Ave Maria”
Lasă un răspuns