De la o vreme, revin în articolele mele, destul de des, la P.S. Calinic, Ion Mânzână, Cornel Penescu, Emil Nicolae. Este ca şi cum aş avea o listă neagră cu personaje pe care trebuie musai să le critic, ceea ce îmi dă o stare de disconfort, fiindcă pe oamenii care nu îmi plac sau pe care nu îi aprob în demersurile lor aş putea să îi las în plata Domnului, doar nu sînt eu inchizitorul de serviciu să îi ard pe rugul presei. Problema insolvabilă este că deşi eu unul i-aş ierta considerînd că sînt oameni şi, ca atare, supuşi greşelii, condiţia de ziarist mă obligă să mă exprim într-un fel sau altul, iar această contradicţie între eul creştin – poate chiar fundamentalist, din cînd în cînd – şi eul…jurnalistic îmi dă o stare de disconfort pe care trebuie să o mărturisesc, măcar pentru a o ameliora un pic.

Poetul Liviu Ioan Stoiciu, despre care am auzit vorbindu-se de ani buni, fără a-l putea identifica însă în memoria mea de cititor, mă critică în revista „Argeş” pentru că i-aş fi publicat în „Viitorul” un text al domniei sale fără să îi cer acordul. Ştiţi care e culmea: niciodată, dar absolut niciodată nu am cenzurat textele angajaţilor şi colaboratorilor, la nici o publicaţie pe care am condus-o, oprind de la tipar, prin sondaj, doar materialele nereuşite tehnic, iar acum, cînd sînt singurul proprietar al ziarului meu cu atît mai mult nu citesc înainte de publicare textele celor care semnează alături de mine, oferindu-le, din respect, deplina încredere, ceea ce se întîmplă, desigur, în primul rînd cu doamna Maria Diana Popescu, directorul suplimentului nostru literar. Aşa stînd lucrurile, de mă criticaţi dumneavoastră pe mine, stimate domnule Liviu Ioan Stoiciu ? Spuneţi că mi-aţi trimis un mail pe acest subiect, aşa o fi, dacă nu v-am răspuns este pentru că nu îl voi fi citit, primesc zeci de scrisori electronice zilnic şi unele îmi mai scapă printre degete. Apoi, hai să fim serioşi, de ce atîta supărare pentru că v-a apărut un text şi la Piteşti, nu e bine să îl citească multă lume ?! Mă rog, problema poate fi întoarsă pe toate feţele, o fi avînd şi domnul Liviu Ioan Stoiciu dreptatea sa, dar să cheltuieşti o pagină de revistă cu un asemenea subiect mie mie se pare a fi o atitudine un pic narcisistă. Poate doar mi se pare…

Aceeaşi revistă „Argeş” îmi face onoarea de a publica pe o pagină întreagă un fragment din romanul „Amintiri din casa ei”, pe care l-am scris în vara care,iată, se încheie şi va fi în librării în toamna aceasta. Le mulţumesc lui Jean Dumitraşcu şi doamnei Simona Fusaru, în primul rînd doamnei, pentru această avanpremieră şi îi asigur că m-am simţit foarte flatat de gestul pe care l-au făcut, precum măgulit am fost şi de reacţiile unora dintre scriitorii argeşeni care au binevoit să spună că textul este valoros şi abia aşteaptă să iasă romanul de sub tipar.

Apropo de roman, de ziua mea m-a felicitat şi personajul principal, a fost ca şi cum aş fi primit un mail chiar din interiorul romanului, din lumea lui, ceea ce iarăşi mi-a plăcut foarte mult, această…confuzie serioasă dintre viaţă şi literatură părîndu-mi-se foarte interesantă.