Cele mai sexi pagini din întreaga cultură scrisă sunt în opera sfinţilor. Este normal, fiindcă dacă scrii despre secetă absolută, celor care citesc li se face o sete năprasnică.
Aşadar, nu Sapho, Marchizul de Sade, Apollinaire sau Henry Miller sunt marii scriitori erotici ai umanităţii, ci un Maxim Mărturisitorul, un Grigorie Sinaitul sau un Isaia Pustnicul.
Sfinţii Părinţi scriu cu absolută cutremurare despre sex, aproape fiecare pagină a Filocaliei mărturiseşte despre această infinită ispită, ceea ce este, la urma urmei, un omagiu maximal. Nimeni nu a făcut vreodată sex cu atâta patimă câtă pun Părinţii în veştejirea sexului. Eh, dacă ar fi arătat o lejeră indiferenţă faţă de chestiune, poate că astăzi nu am fi avut o cultură obsedată erotic…
(Dintre toate operele literare care au speculat tensiunea dintre frica monahală de sex şi cedarea în faţa ispitei, cel mai mult îmi place “Părintele Serghi”, nuvela lui Tolstoi).
Mă suspectez că atunci când am urmat cursurile unei facultăţi de teologie ( am făcut şi asta, pe la 40 de ani) am avut pofta inconştientă de a pune la loc mărul în pom pentru a putea, din nou, ceda ispitelor Evei.
Doamne, iartă-mă, dar scena păcatului primordial, aşa cum este ea descrisă în Facere, mi se pare de un exhibiţionism sublim, păcătoşii cunoscând că Dumnezeu îi priveşte „voieur-eşte”.
Aşa stând lucrurile, de la o vreme , mă gândesc de două ori înainte de a continua să citesc din sacrele scrieri ale Părinţilor.O fac doar atunci când mă simt în deplină necurăţenie, pentru ca nu cumva gândul să mă poarte spre celălalt capăt al textului.

























Lasă un răspuns