Presa ar fi fantastic de frumoasă dacă ar exista o minimă reglementare. Ziarişti cu studii superioare, cu contract de muncă, cu salarii platite la timp, cu atestate analizate periodic, redacţii cu surse de finanţare la vedere, iată ce i-ar trebui presei româneşti pentru a renaşte. În lipsa acestor cerinţe, mai ales acum, în perioada de criză, vom asista la o recrudescenţă a şantajelor, a articolelor scrise la comandă. Într-un judeţ, dealerii auto au sistat contractele de publicitate datorită faptului că maşinile nu se mai vând, iar o gazetă a şi început să publice articole în care critică serviciile acestor dealeri. Jenant.

Aşa stând lucrurile, procedăm cu toţii atipic, facem aranjamente pentru a supravieţui şi ne cocoşăm de muncă dacă nu suntem capabili de şantaj.

Criza ar putea face totuşi curăţenie, i-ar putea scoate din presă pe cei care pricep greu subiectele despre care scriu, care redactează anevoie, care fac erori inadmisibile. Nu cred că editorii vor mai avea bani pentru a plăti astfel de incompetenţi. Apoi, toată această reţea de finanţare, care se întinde pe arii largi, ar putea să nu mai reacţioneze atât de prompt cum a făcut-o până acum, obligând redacţiile la restructurări benefice. În judeţele în care lucrez acum, toate ziarele au 16 pagini, fie că sunt cotidiane, fie că apar săptămânal, dar se vede că redacţiile abia le umplu cu ceva interesant, am observat câte o pagină consacrată efectelor benefice ale sfeclei murate. Diminuarea numărului de pagini şi chiar numere mai puţine scoase pe tarabe ar putea salva anumite publicaţii.Oricum, ceea ce este sigur este că această criză îi va afecta puternic pe ziariştii slab pregătiţi, greoi, fără talent. În ce mă priveşte, asist cu interes la contorsionările unor gazete, vreau să văd cum se vor descurca, ce abjecţii vor publica.

O soluţie ar fi trecerea pe internet, numai că aici apare o altă capcană, nu poţi publica pe site toate aberaţiile, fiindcă se stochează, pot fi uşor copiate şi criticate. Scrie unul o tâmpenie, o iei şi o diseci imediat, tăindu-i pofta de a recidiva. Hârtia a suportat multe, paradoxal, internetul nu duce chiar atâta în cârcă.

Oricum, încep să mă amuz şi aştept cu maximă curiozitate să văd continuarea, ca să zic aşa.