Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Câlea, este decis ca în calitatea sa de preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea să solicite renunţarea la plata apei meteorice, în cazul persoanelor fizice şi al asociaţiilor de proprietari.
Vâlcenii sunt nemulţumiţi că plătesc nu doar apa menajeră epurată, ci şi …apa de ploaie, care ajunge în reţeaua APAVIL-ului. De aceea, mulţi dintre ei au solicitat preşedintelui Ion Câlea şi viceprimarului cu atribuţii de primar, Ion Gigi Matei, să facă demersuri pentru a se renunţa la această taxă.
În calitatea sa de preşedinte al ADI APA VÂLCEA, Ion Câlea s-a decis să propună, în şedinţa din luna iulie, sistarea plăţii apei meteorice. Se declară încrezător, după ce alte două judeţe au reuşit să blocheze un act normativ, care instituie această taxă.
La rândul său, Primăria Râmnicului a anunţat, printr-un comunicat de presă: ,,Ca urmare a apelurilor şi protestelor cetăţenilor municipiului, din ce în ce mai numeroase în ultima perioadă, primarul interimar Gigi Matei, după discuţii purtate cu conducerea SC APAVIL SA, va solicita în cadrul şedinţei Consiliului Local Municipal din 30 iunie 2014 acordarea unei împuterniciri reprezentantului Municipului în AGA a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ”Apa Vâlcea” pentru a propune şi susţine modificarea Regulamentului Serviciului de Alimentare cu Apă şi Canalizare, în sensul scutirii persoanelor fizice din municipiu de la plata apei meteorice preluată în reţeaua de canalizare”.
http://youtu.be/5SAwetz9Cj8
























Lasă un răspuns