În prezenţa unui număr mare de locuitori ai comunei Şuşani, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Câlea, a predat constructorului amplasamantului Drumului Judeţean 677, care urmează să fie reabilitat cu fonduri europene.
Proiectul tehnic al unuia dintre cele mai proaste drumuri din judeţul Vâlcea, DJ 677 Mădulari-Şuşani, a fost gata încă din anul 2008. Şi tot de atunci, investiţia a fost declarată eligibilă, fără a avea şi fondurile necesare. După ani buni de aşteptare, astăzi, grupul de firme care a câştigat licitaţia a semnat contractul de începere a lucrărilor, alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Câlea.
,,N-am aşteptat nici o altă investiţie mai mult decât pe cea de la Şuşani”, a mărturisit acesta. ,,Este o investiţia care poate începe de mâine, pentru că am predat amplasamentul, valoarea ei se ridică la 599 de miliarde lei vechi, iar lucrările vor permite modernizarea zonei cuprinse între Cârlogani şi Măciuca. Drumul are o lungime de aproape 24 de kilometri, iar lucrarea va permite executarea a 42 km de şanţuri betonate şi a 89 de drumuri laterale, pe o lungime de 25 metri, iar termenul de garanţie al lucrării va fi de 5 ani”, a punctat reprezentantul administratorului drumului. Atât de bucuroşi a fost oamenii din Şuşani că vor avea un drum asfaltat în faţa porţilor, încât şi-au întâmplinat oaspeţii cu pâine şi sare!
Lucrarea va fi executată de firmele Strabag şi Cazicom, care au câştigat licitaţia, reprezentanţii celor două societăţi fiind şi ei prezenţi la predarea drumului.
























Lasă un răspuns