Un asteroid va trece pe lângă Pământ. Românii îl vor putea vedea toată noaptea

Un asteroid destul de mare va trece, dar în condiții de siguranță, prin apropierea Pământului la sfârșitul acestei luni. Evenimentul va fi, de altfel, și cea mai apropiata întâlnire a planetei noastre cu un corp ceresc de o dimensiune comparabilă cu acesta,  până în anul 2027, scrie www.space.com.

Asteroidul 2004 BL86, cum a fost denumit, va zbura pe lângă Pământ la 26 ianuarie, pe lângă care va trece la o distanță de 1200000 kilometri, asta însemnând aproximativ de trei ori distanța dintre Pământ și Lună și are aproximativ 549 de metri  în diametru. Până data viitoare când va mai fi atât de aproape de noi, vor mai trece încă 200 de ani, spun oamenii de știință de la NASA. 

Următorul asteroid de dimensiuni similare, care va trece pe lângă Terra, va fi ”1999 AN10”, care se va apropia cel mai mult de noi în anul 2027, conform declarațiilor NASA.

Astronomii au detectat întâi asteroidul pe 30 ianuarie 2004, cu un telescop din New Mexico. Pe 26 ianuarie este de așteptat să fie observabil din emisfera nordică, cu telescoape mici și binocluri puternice. 

În noaptea de 26 spre 27 ianuarie, românii vor putea vedea asteroidul de la ora 17.00, până la răsăritul Soarelui, spun specialiștii.

Dar dacă preferați să nu înfruntați vremea rece, puteți viziona fenomenul și on-line, prin intermediul Virtual Telescope Project, din Italia.

Iată-i mai jos și traiectoria:

http://www.youtube.com/watch?v=rFoq4Yz1yTI

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

APAVIL SA scoate la concurs un post de instalator  în cadrul Sectorului Govora, Centrul Exploatare…
APAVIL SA scoate la concurs un post de instalator  în cadrul Sectorului Govora, Centrul Exploatare…

Concursul constă în susținerea probei practice și a interviului pentru verificarea aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria pentru care candidații…

Primarul Daniel Băluță: Campioanele noastre, primite la Parlamentul României! 
Primarul Daniel Băluță: Campioanele noastre, primite la Parlamentul României! 

DE PE TERENUL DE FOTBAL, DIRECT LA PARLAMENTUL ROMÂNIEI!  ONORAȚI ȘI MÂNDRI: Campioanele noastre, primite la Parlamentul României!  Astăzi a…

APAVIL SA scoate la concurs un post de instalator vacant în cadrul  Formației Intervenții, Reparații…
APAVIL SA scoate la concurs un post de instalator vacant în cadrul  Formației Intervenții, Reparații…

Concursul constă în susținerea probei practice și a interviului pentru verificarea aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria pentru care candidații…

Stații de încărcare pentru autovehicule electrice, funcționale în comuna Mateești
Stații de încărcare pentru autovehicule electrice, funcționale în comuna Mateești

Stațiile de încărcare pentru autovehicule electrice din Mateești și Turcești sunt funcționale, vizibile pe hartă și pot fi utilizate de…

Senatorul liberal Mihai Coteț o contrează pe Gorghiu și anunță că merge cu Bolojan
Senatorul liberal Mihai Coteț o contrează pe Gorghiu și anunță că merge cu Bolojan

”Astăzi, am primit, alături de colegul meu, senatorul Mihai Coteț, mandatul primarilor din Argeș de susținere a premierului desemnat, Adrian…