Se spune ca Cicero, impartasind ca toti romanii o mare afinitate fata de cultura si civilizatia greaca, atunci cind a avut ocazia sa viziteze Atena, se astepta sa vada statuile umblind pe strazi. Nu a vazut statuile umblind, ci oameni vii, reali, care insa nu inspirau nimic din maretia inaintasilor lor. Dimpotriva, Cicero vedea peste tot numai oameni apatici, palizi, girboviti, burti umflate atirnind peste niste picioare subtiri constitutii fizice care nu-i recomanda in niciun fel pe inventatorii Jocurilor Olimpice. Infatisarea atenienilor vorbea mai degraba de o lume pe cale sa se stinga, sufocata de atmosfera unui oras deschis tuturor influentelor din afara, golit cu totul de entuziasmul marilor izbinzi de odinioara. O lume in descompunere, strivita de grija zilei de miine, resemnata sa asiste la zborul acvilelor romane, prizoniera a propriului trecut glorios. O lume in care se ajunsese ca medicii sa prescrie miscarea, ca remediu al diferitelor boli, tocmai poporului care captase atentia lumii intregi prin preocuparea de a avea un trup sanatos, o preocupare impinsa pina la ultimele detalii, care incepea cu sportul ca o prima si fundamentala etapa. O astfel de lume letargica l-a intimpinat pe Cicero exponentul de lux al unei civilizatii care s-a hranit copios din mostenirea greaca si al carei mars triumfal prin istorie s-a desfasurat si sub aceasta deviza: mens sana in corpore sano.Lumea contemporana pare sa se apropie in multe privinte de un punct critic care, odata atins, ar condamna-o la o lunga perioada de inertie si decrepitudine. Un remediu sigur in directia evitarii acestei sumbre perspective este tocmai sportul, care insa a devenit apanajul unor profesionisti, lasind in spatele cortinei marea masa a celor care ruginesc in fotolii si scaune ergonomice si care se marginesc sa vada in sport un spectacol la care asista din cind in cind. O miscare sportiva de masa caracterizeaza putine societati din lumea contemporana. Din pacate, societatea romineasca nu se numara printre acestea. Vechea „Daciada” a fost ingropata imediat dupa 1989, in dispretul cu care noii guvernanti au tratat tot ceea ce au considerat ei ca poarta stigmatul ceausismului. Nu s-a pus nimic in loc, iar acum, sub prextul descongestionarii programului scolar, orele de sport sunt exilate in extraprogram.Cu atit mai laudabila ne apare in acest context initiativa primarului slatinean, Darius Vilcov, prin care s-a nascut „Olimpiada Liceelor” o manifestare care antreneaza, sub o forma sau alta, pe toti elevii din cele 9 licee slatinene. Incepind din 7 mai, timp de o luna de zile, sunt organizate intreceri de atletism, fotbal, baschet, volei, tenis, sah etc., elanul tineresc si pasiunea confirmind din plin acel dicton sub care au debutat Jocurile Olimpice moderne: „Important este sa participi!”.Cu toate ca s-au gasit imediat circotasi care s-au uitat strimb la aceasta initiativa a primarului Slatinei, sub pretextul ca nu si-ar gasi rostul in aceste vremuri de criza, opinia mea este ca Olimpiada Liceelor, aflata la a IV-a editie, a devenit deja o manifestare de traditie, dezvoltind elevilor spiritul de competitie si obisnuindu-i cu rigorile fair-play-ului. Din 7 mai, pentru o luna de zile, la Slatina arde flacara olimpismului! Daca, intimplator, Cicero ar trece acum prin Slatina, ar simti in aer ceva din spiritul care altadata, pe timpul desfasurarii Olimpiadei, ii facea pe greci sa suspende toate razboaiele. Si nu pot sa inchei acest articol fara sa remarc ca printre competitori se numara si elevii de la liceul meu, respectiv Colegiul National RADU GRECEANU, cel mai prestigios dintre liceele din judetul Olt, care anul acesta aniverseaza implinirea respectabilei virste de 125 de ani. Un subiect asupra caruia vom reveni.Semnatura: Constantin Smedescu

























Lasă un răspuns