Sindicaliștii cred că ministrul Niță va salva Oltchimul (Câtă naivitate !)

Sindicaliştii vâlceni se agaţă de fiecare promisiune a vreunui ministru, ca înecatul de un pai! 

După ce o duzină de miniştrii ai Economiei a venit la Vâlcea şi a promis marea cu sarea, proaspătul ministrul Constantin Niţă este privit ca un salvator de sindicaliştii din cadrul Confederaţiei Naţionale ,,Cartel Alfa” Vâlcea. 

 

Chiar dacă a trecut campania electorală pentru Parlamentul European, promisiunea lui Constantin Niţă, că va aloca 10 milioane de euro, pentru repornirea Secţiei Oxo-Alcooli, nu este pusă la îndoială.

 ,,Promisiunea este aproape garantată”, explică vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale ,,Cartel Alfa” Vâlcea, Ionel Vâncea (foto). ,,În cel mult trei săptămâni, înainte de o nouă etapă în privatizarea Oltchimului, se va reporni Secţia Oxo. Se fac deja probe tehnologice, deci este lucru sigur. Nu ştiu de unde va lua domnul ministru banii, dar se descurcă dumnealui, că e băiat deştept!”.

 Deştept sau nu, ministrul Niţă va trebui să aducă de undeva 10 milioane de euro, iar dacă-i va aduce, va fi considerat salvatorul Oltchimului. Dacă nu, se va înscrie în lunga galerie a miniştrilor care doar au venit, au văzut şi au plecat!!!

    

  

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salvamont Argeș și voluntarii „în veste albastre” pregătesc trasee mai sigure în Făgăraș și Iezer-Păpușa
Salvamont Argeș și voluntarii „în veste albastre” pregătesc trasee mai sigure în Făgăraș și Iezer-Păpușa

Vești bune pentru iubitorii muntelui: traseele turistice din Munții Făgăraș și Iezer-Păpușa ar putea deveni mai sigure și mai bine…

Nicușor Dan visează în secret să devină reformatorul Uniunii Europene
Nicușor Dan visează în secret să devină reformatorul Uniunii Europene

Dezbaterea politică din România este înecată în șabloane, în oportunism și slugărnicie. Când apare un lider politic știi a priori…

Sfârșit tragic pe un drum din Olt. Un bărbat de 65 de ani a murit…
Sfârșit tragic pe un drum din Olt. Un bărbat de 65 de ani a murit…

Un accident cu urmări dramatice a avut loc aseară, în comuna Vulpeni, județul Olt. Un bărbat de 65 de ani…

Constantin Rădulescu anunță o premieră medicală pentru Vâlcea: SJU va monta stenturi cardiace!
Constantin Rădulescu anunță o premieră medicală pentru Vâlcea: SJU va monta stenturi cardiace!

Avem banii! Demarăm procedurile, inclusiv pentru o PREMIERĂ MEDICALĂ la Vâlcea! Am semnat contractul de finanțare pentru noi dotări cu…

CJ Vâlcea sfaltează DJ 676E, ”Drumul Oaselor”, repectiv, tronsonul doi (Copăceni – Cernișoara – cca.…
CJ Vâlcea sfaltează DJ 676E, ”Drumul Oaselor”, repectiv, tronsonul doi (Copăceni – Cernișoara – cca.…

Facem drum bun pe “DRUMUL OASELOR”… kilometru cu kilometru! Am fost pe teren, în comuna Copăceni, pentru a verifica lucrările…