Chiar dacă este campanie electorală, organizaţiile PSD, inclusiv cea din Băile Govora, îşi văd mai departe de treabă şi cu chestiunile care ţin până la urmă de administraţia curentă a treburilor partidului.
Aşa se face că după un important efort, Daniela Oteşanu şi echipa sa, au reuşit să pună la punct un sediu nou nouţ pentru PSD, situat chiar in centrul oraşului Baile Govora.
„Vreau să mulţumesc echipei mele, oamenilor care au fost zi de zi lângă mine şi m-au ajutat pentru ca acest sediu să devină operaţional. A fost nevoie de multă muncă, însă, începând de astăzi, am convingerea că PSD-ul va arăta altfel în Govora!”– declaraţie Daniela Oteşanu.
Deputatul Constantin Rădulescu ,
deschide birou parlamentar la Govora !
Joi, 08.05.2014, Preşedintele Executiv al PSD Vâlcea, deputatul Constantin Rădulescu, a convocat la sediul PSD din Băile Govora o întâlnire cu organizaţiile din Mihăeşti, Băile Govora şi Ocnele Mari.
„ A fost o întâlnire cu un caracter pur tehnic, să mai punem la punct calendarul principalelor acţiuni pe care le vom desfăşura în perioada următoare. Colegii mei sunt deja veterani ai campaniilor electorale şi ştiu foarte bine ce au de făcut şi vreau să le mulţumesc pentru implicarea lor în acţiunile pe care partidul le desfăşoară în această perioadă.
Am decis să deschid un birou parlamentar în Băile Govora şi în urmatoarea perioadă vom face cunoscut cetăţenilor programul după care se vor ţine audienţe şi întâlniri cu cetăţenii din Băile Govora!” – declaraţie deputat Constantin Rădulescu.

























Lasă un răspuns