Se desemnează președinții secțiilor de votare în Vâlcea. Totuşi, primarii vor face legea. Scandalos !

 207 jurişti vâlceni, cărora li s-au adăugat aproape 100 de magistraţi, şi-au depus candidatura pentru posturile de preşedinţi şi locţiitori în secţiile de votare, la apropiatele alegeri europarlamentare. 

Numărul lor ar fi fost suficient pentru a acoperi cele 425 de secţii de votare din întreg judeţul… Numai că, din raţiuni economice, legea a fost interpretată într-un stil extrem de curios.

 În mod normal, potrivit prevederilor mai multor acte normative, tragerea la sorţi a conducerilor secţiilor de votare se face în următoarea ordine: întâi magistraţii, apoi juriştii şi, în final, dacă numărul acestora este insuficient, sunt luaţi în calcul persoanele reprezentative pentru comunitate. În plus, mai exista un criteriu de repartizare, cel legat de localitatea de domiciliu, cât mai aproape de secţie de votare.

 În acest an, pentru că Guvernul Ponta a anunţat că nu mai sunt fonduri pentru decontarea cheltuielilor de transport, s-a preferat o soluţie de compromis, care respectă legea doar pe jumătate.

 Pentru Râmnicu Vâlcea, toate secţiile de votare vor avea preşedinţi şi locţiitori jurişti, invocându-se criteriul amintit, în timp ce în mediul rural, aceştia provin din lista înaintată de primari. Chiar dacă vorbim despre persoane cu studii medii! Preşedintele Tribunalului Vâlcea, jud. Carmen Verdeş, anunţa, astăzi, înainte de tragerea la sorţi, că vor avea întreietate juriştii, dar amintea, în treacăt, că nu sunt bani pentru decontarea cheltuielilor de transport. Numai că, odată epuizată lista cu preşedinţii din Râmnicu Vâlcea, pentru celelalte localităţi, nu s-a mai continuat cu repartizarea celor cu studii juridice decât pentru cele 3 localităţi unde primarii n-au avut propriile propuneri. 

Situaţia nu este singulară în judeţul Vâlcea.

 În toată ţara, acolo unde au avut loc aceste trageri la sorţi, preşedinţii tribunalelor au respectat legea doar pe jumătate. Atunci când a avut interesul, Guvernul, indiferent de cine a fost condus, s-a dovedit extrem de scrupulos. De exemplu, la alegerile locale, n-a mai contat valoare decontărilor cu cheltuielile de transport, ci a primat LEGALITATEA. Aşa se face că toţi preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie şi chiar de secţii de votare au fost jurişti! 

Acum, probabil, respectul pentru lege este mai puţin important decât un pumn de bani!

În plus, primarii vor face, la propriu, legea.

      

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu anunță o premieră medicală pentru Vâlcea: SJU va monta stenturi cardiace!
Constantin Rădulescu anunță o premieră medicală pentru Vâlcea: SJU va monta stenturi cardiace!

Avem banii! Demarăm procedurile, inclusiv pentru o PREMIERĂ MEDICALĂ la Vâlcea! Am semnat contractul de finanțare pentru noi dotări cu…

CJ Vâlcea sfaltează DJ 676E, ”Drumul Oaselor”, repectiv, tronsonul doi (Copăceni – Cernișoara – cca.…
CJ Vâlcea sfaltează DJ 676E, ”Drumul Oaselor”, repectiv, tronsonul doi (Copăceni – Cernișoara – cca.…

Facem drum bun pe “DRUMUL OASELOR”… kilometru cu kilometru! Am fost pe teren, în comuna Copăceni, pentru a verifica lucrările…

Deputatul Eugen NEAȚĂ, cuvinte de apreciere pentru activitățile de prevenție desfășurate în școlile vâlcene de…
Deputatul Eugen NEAȚĂ, cuvinte de apreciere pentru activitățile de prevenție desfășurate în școlile vâlcene de…

Polițiștii vâlceni – mai multă siguranță în școlile din județ Am fost încântat să aflu din presa vâlceană despre cele…

Două seri de excepție la Filarmonica Pitești: Răzvan Suma și virtuozul local Rareș Sandu, protagoniștii…
Două seri de excepție la Filarmonica Pitești: Răzvan Suma și virtuozul local Rareș Sandu, protagoniștii…

Filarmonica Pitești pregătește pentru public două seri consecutive dedicate muzicii clasice, cu invitați apreciați și repertorii spectaculoase, de la Elgar…

Deputatul Simona Bucura Oprescu: Sancțiuni mai mari pentru comercianții care vând alcool minorilor!
Deputatul Simona Bucura Oprescu: Sancțiuni mai mari pentru comercianții care vând alcool minorilor!

Deputatul PSD de Argeș și chestor al Camerei Deputaților, Simona Bucura Oprescu, anunță că a votat în Parlament un proiect…