Sărbătoare superbă a fanilor vâlceni

Cu prilejul împlinirii a doi ani de la înființare, Liga Suporterilor Vâlceni a organizat o petrecere pe cinste într-un pub din localiate, unde au petrecut circa 100 de fani. LSV a avut invitați speciali pe cei doi conducători de la CSM, Lucian Munteanu și Bogdan Medrea, trei dintre jucători, Iosif Melcea, Bogdan Geantă și Adi Popa, dar și pe fosta handbalistă Steluța Luca și soțul său, Andrei Luca, fostul vicepreședinte al CS Oltchim. 

S-au expus pe videoproiector fotografii cu membrii LSV în acțiune, încurajând fosta echipă de handbal Oltchim și pe CSM Rm.Vâlcea. Liderul Ligii Suporterilor, Robert Vlădășel a dat citire mesajelor de felicitare venite de la Cristina Neagu, Alce Ardean și Mette Klit, care au fost îndelung aplaudate. Atmosfera a fost întreținută de formația de muzică Midnight Riders, iar la final a avut loc o tombola amuzantă, fiind oferite ca premii fanioane, fulare și insigne cu LSV.

 

Spiritul Oltchimului dăinuiește

Fanii au ovaționat-o minute în șir pe Steluța Luca, pe care au năpădit-o emoțiile atunci când a ținut un discurs. ”Mă bucur că ați fost alături de mine, de echipa Oltchim, au fost momente deosebite și vă doresc să susțineți în continuare sportul vâlcean” a spus Stela. 

Fostul vice al CS Oltchim, Andrei  Luca, soțul Steluței a adus un cadou amuzant pentru conducătorul LSV, Robert Vlădășel, o suzetă, conform vârstei sărbătorite. ”Toți am fost răscoliți de imagini, amintirile nu mint niciodată. În sport, ca să ai rețeta succesului, trebuie îndeplinite trei componente: finnațare și echipă, apoi o conducere bună și apoi, suporterii, galeria, cei pentru care se tine spectacolul. Sportivii oferă show, dacă și spectatorii fac show, lucrurile sunt mult mai plăcute. Ați fost învățați să jucați în Liga campionilor, acum vă pregătiți de Liga I la fotbal, mai avem o echipă de handbal, HCM trebuie și ea susținută, sunt vâlceni. Nimeni nu vă uită că vă cheltuiți banii, că pe frig, ploaie mergeți în deplasări, pentru a fi alături de suporteri! Să nu vă pară rău că Oltchim a avut această soartă, spiritual nu moare niciodată, dacă nu va fi handbal, va fi fotbal sau orice alt sport, ați promis că veți susține toate sporturile din Vâlcea” a fost discursul superb al lui Andrei Luca.

Visul cel mare, Liga I

Dacă Oltchim nu  a reușit să câștige Liga campionilor, fanii speră să aibă ocazia să vadă CSM-ul în primul eșalon.  Conducătorii echipei, Lucian Munteanu și Bogdan Medrea a asigurat că se va face totul pentru acest obiectiv.  ”Am fost triști că nu am reușit să aducem bucuria ca echipa să fie clasată pe locurile 1- 2, astfel să nu mai stăm la mâna comisiilor federale. Dar, noi avem încredere, în ciuda presiunilor mediatice care se fac din Craiova, vă asigur că nu ne-am luat gândul la Liga I. Din momentul în care am pășit în Zăvoi, am avut un singur gând, să ajungem în Liga I. Vă mulțumim că ați fost alături de noi” a spus managerul general Lucian Munteanu. Președintele clubului, Bogdan Medrea i-a asigurat pe fani că se va face totul ca echipa să joace din acest an în primul eșalon. ”Vă asigurăm că facem toate eforturile pentru ca CSM să ajungă în Liga I, nu vom renunța, indiferent de piedici. Vrem să vă oferim bucuria de a vedea CSM în Liga I” a anunțat și Bogdan Medrea. 

Astfel, fanii vâlceni au dovedit că știu să se distreze, dar și că sunt niște excelenți organizatori.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Weekend cu filtre pe trecerile la nivel cu calea ferată. Polițiștii argeșeni au dat 75…
Weekend cu filtre pe trecerile la nivel cu calea ferată. Polițiștii argeșeni au dat 75…

În acest weekend, polițiștii din Argeș au ieșit pe teren pentru a preveni accidentele la trecerile la nivel cu calea…

COD GALBEN în Argeș: ninsori, viscol și vânt puternic până miercuri după-amiază
COD GALBEN în Argeș: ninsori, viscol și vânt puternic până miercuri după-amiază

Meteorologii au emis o atenționare COD GALBEN, de care e vizat și județul Argeș, valabilă de luni, 16 februarie, ora…

Salvați Copiii: Mai puțin de jumătate dintre copii au fost vaccinați cu prima doză ROR.…
Salvați Copiii: Mai puțin de jumătate dintre copii au fost vaccinați cu prima doză ROR.…

Organizația Salvați Copiii România avertizează că România traversează „cea mai gravă criză de vaccinare din ultimele decenii”, în contextul în…

Arhimandritul Clement Haralamb a trecut la cele veșnice, după aproape 70 de ani de slujire…
Arhimandritul Clement Haralamb a trecut la cele veșnice, după aproape 70 de ani de slujire…

Arhimandritul Clement Haralamb, cel mai în vârstă viețuitor al Mănăstirii Curtea de Argeș, s-a stins din viață la 102 ani.…

Marți, 17 februarie: apă oprită în Bascov și în Pitești. Vezi străzile afectate și intervalele…
Marți, 17 februarie: apă oprită în Bascov și în Pitești. Vezi străzile afectate și intervalele…

Societatea Apă Canal 2000 SA anunță două opriri programate ale furnizării apei potabile pentru marți, 17 februarie. Bascov – între…