Sâmbătă, 17 mai, Muzeul Judeţean Argeş îşi va deschide în mod festiv porţile cu prilejul Nopţii Muzeului Argeșean, eveniment aflat la cea de-a zecea ediţie, ca parte a Nopții Muzeelor, proiect coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România.
Pe lângă invitaţia de a vizita expoziţiile deschise permanent – secţia Ştiinţele Naturii, secţia de Istorie, Cabinetul Numismatic, expoziţia Flori de mină, Galeria Națională de Artă Naivă şi Galeria de Artă “Rudolf Schweitzer – Cumpăna”– Muzeul Judeţean Argeş propune un program inedit cu prilejul Nopții Muzeului Argeșean, cu focuri de artificii, ateliere de creaţie pentru copii şi un încântător spectacol muzical.
Odată cu deschiderea Muzeului Judeţean Argeş, la orele 19.00, copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 15 ani, vor avea ocazia să participe la 4 ateliere de creaţie, unde îşi vor dezvolta imaginaţia şi vor descoperi noi modalităţi de joacă şi distracţie:
•Atelier confecţionare căsuţe, susţinut cu sprijinul Fundaţiei Montessori, în cadrul căruia copiii vor asambla şi decora căsuţe cu care vor pleca acasă. Atelierul se adresează copiilor cu vârste între 2 şi 15 ani.
•Atelier „Păpuși pe degete”;copiii vor decupa, colora și lipi păpuși pentru degete, cu animăluțe reale sau fantastice, personaje din povești, autoportrete etc. Creațiile copiilor vor prinde viață în mici dramatizări improvizate, sub coordonarea Biancăi Vișan.
•Atelier Green Art, în cadrul căruia copiii vor realiza felicitări, mici tablouri sau colaje din flori și frunze presate. Micile opere de artă le vor putea face cadou, sau le vor putea folosi ulterior pentru decorarea spațiului lor personal.
•Atelier Pictură; aici copiii vor avea ocazia de a-și dezvolta simțul artistic și simțul culorilor, pictând plachete traforate, mini-diorame ce reproduc în mod artistic ecosisteme montane sau din Delta Dunării.
Începând cu orele 21.00, în Piața Vasile Milea, Trupa Pontice va readuce în
atenţia publicului larg piese din folclorul popoarelor, inclusiv muzică veche românească, folosind instrumente muzicale tradiţionale, precum „arborele ploii”, „vioara săracului”, diverse fluiere şi elemente de percuţie. Înfiinţată în anul 2004, la iniţiativa actorului Cătălin Mirea, trupa Pontice a participat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale şi a primit aplauzele publicului larg în mai multe oraşe din România.
De la orele 20.30, în deschiderea concertului Trupei Pontice, va cânta Eusebiu David, elev la Liceul de Artă Dinu Lipatti din Pitești, solist vocal al Ansamblului Profesionist Doina Bascovului
Spectacolul din Piața Vasile Milea se va încheia cu un spectaculos foc de artificii, la orele 22.30.

























Lasă un răspuns