Când Constantin Roibu a fost obligat să demisioneze din funcția de director general al Oltchim Rm. Vâlcea, au fost voci care au spus că trebuie să plătească cu averea personală pierderile înregistrate de combinat. Așa păreau lucrurile în acel moment: Oltchim avea peste o jumătate de miliard de euro pierderi, în vreme ce managerul său general era bogat, pe cale de consecinţă, Roibu supsese combinatul pentru a se îngrăşa el. Dacă în acele zile din vara lui 2012, cineva ar fi intentat lui Constantin Roibu şi echipei sale de directori un proces prin care să îi oblige să suporte din buzunarele lor, considerate foarte adânci, pierderile Oltchim-ului, fac prinsoare că opinia publică ar fi fost de acord, iar foştii amici şi colaboratori ar fi aplaudat.

Desemnat drept administrator judiciar, avocatul Gheorghe Piperea ar fi fost genial dacă îşi începea misiunea printr-un proces contra lui Roibu. Trebuia, cu orice risc, să bată fierul cât era cald.

Numai că fierul, doamnelor şi domnilor, s-a răcit. S-au răcit şi minţile înfierbântate ale celor care credeau că ecuaţia e simplă: cât lipseşte din contul combinatului se regăseşte în contul lui Roibu. Un simplu transfer dintr-o parte în alta şi lucrurile s-ar fi rezolvat de la sine, muncitorii ar fi continuat să muncească şi să îşi ia salariile, combinatul s-ar fi ridicat din genunchi, Vâlcea şi Argeşul ar fi prosperat.

Mare greşeală aţi făcut, dle Piperea că nu aţi încercat atunci marea cu degetul. Poate ţinea figura.

În curând, se vor împlini doi ani de când Oltchim este pe mâna lui Gheorghe Piperea. Acum, Piperea ar trebui, dacă e consecvent, să se dea în judecată el pe el însuşi.

Pierderile din producţie pe 2013 se ridică la 65 de milioane de euro , ajungând în total la 110 milioane de euro, iar dacă luăm în calcul şi pe cele rezultate din declasarea unor active, ajung la 200 de milioane de euro. Noua administraţie pierde într-un ritm mai alert decât a făcut-o vreodată administraţia Roibu.

Desigur, în stilul cunoscut, premierul Victor Ponta declară că Oltchim este pe profit. Cine ştie, poate că are dreptate, poate că pentru unii combinatul vâlcean a început să devină profitabil şi trebuie să rămână aşa până la transformarea sa în fier vechi inclusiv. Culmea, au şi început să se facă probe în acest sens, un deputat vâlcean semnalând că, fără aprobarea creditorilor, a început vânzarea de fier vechi de la Vâlcea, iar de la Piteşti la jumătate de preţ.

În aceste condiţii, opinia publică a început să murmure, mai ales când s-a aflat că au fost pierdute pieţe pentru care s-a muncit ani de-a rândul. Întrebări tot mai des formulate în Vâlcea sunt: 

-De ce l-aţi obligat pe Roibu să plece dacă voi nu redresaţi Oltchim-ul în condiţiile în care aţi dat afară o mie de muncitori (păcălindu-i crunt cu privire la salariile compensatorii) aţi continuat să lucraţi cu firme pe care altădată le consideraţi a fi căpuşe, aţi pierdut clienţi, iar privatizarea o amânaţi în mod suspect ?

-Ce naiba e chestia asta cu SPV-ul, din moment ce nici nu l-aţi înfiinţat, iar ceea ce vreţi să vindeţi e deja gajat ? Poate are dreptate Ilie Şerbănescu atunci când spune că acest SPV este un banditism ? Dacă acest om a înţeles asta, nu cumva înţeleg acelaşi lucru şi potenţialii investitori ?

Întrucât întrebările s-au înmulţit, aproape că îl înţeleg pe Gheorghe Piperea că a încercat să abată atenţia spre de mult plecatul Roibu. În fond, era nevoie de o diversiune. Să ceri unei persoane fizice despăgubiri de o jumătate de miliard de euro e un gest care ar trebui să facă înconjurul Europei.

Totuşi, procesul Statul contra Roibu nu a stârnit interesul scontat. Primul termen de judecată a avut loc pe fondul scandalului Mircea Băsescu – Bercea Mondial. Viaţa politică a ţării e prea agitată pentru a putea cineva să îndrepte atenţia opiniei publice spre altceva. Dacă dl Gheorghe Piperea va cere sprijinul Antenei 3 şi va lega procesul lui Constantin Roibu şi al directorilor din echipa sa de numele, să zicem, al lui Traian Băsescu, garantez reuşita.

Fară asta, demersul dlui Piperea e nedrept şi totodată inutil, e mizerabil, ceea ce am demonstrat în articolul precedent şi o vom mai demonstra, cu argumente suplimentare, în articolul următor.