Priveşti, citeşti şi te cruceşti!

Credeaţi că  aleşilor noştri li s-a ostoit „pohta” de a ne face bine cu … anasâna? Dacă-i aşa, v-aţi înşelat! Dorinţa lor de a ne face … cu orice preţ (bine!) este de nestăvilit.

Printre cele mai îndrăgite teme ale parlamentarilor, indiferent de numărul de mandate petrecute de fiecare dintre ei pe băncile majorităţii sau în cele ale opoziţiei (adică de numărul anilor irosiţi prin clădirea parlamentului), sunt cele care ţin de problematica sistemului educaţional.

La care, ca şi la fotbal, agricultură, poezie etc., se pricep toţi! Indiferent dacă au/nu au o meserie, sau dacă o practică sau nu.

Chiar dacă, mulţi dintre ei, nu au avut în comun cu şcoala decât graba de a scăpa cât mai repede din ea, indiferent cum! 

Chiar dacă, înainte de a deveni parlamentari, unii dintre ei nu au fost altceva decât … activişti! Ai defunctului şi pentru încă (prea mulţi) regretatului partid unic, sau ai mlădiţelor lui, pretinse doctrinar de dreapta sau de stânga!

Pentru astăzi, vă propun o temă care o să reverbereze emoţional, activând amintirile tuturor nostalgicilor vremurilor comunismului biruitor. Şi anume, REINTRODUCEREA (sau nu a) OBLIGATIVITĂŢII PURTĂRII UNIFORMEI ŞCOLARE în învăţământul preuniversitar. 

Se impune, totuşi, un scurt istoric al problemei. Imediat după evenimentele din decembrie 1989, de la începutul trimestrului al doilea, vorba poetului, „cu de la sine voie, aiurea şi obraznici”, fără a avea nevoie de vreun acord scris, elevii de atunci (dintre care, mulţi sunt părinţii elevilor de astăzi!) au abandonat uniformele şcolare! Dacă până atunci purtarea acestora era obligatorie, imediat după loviluţie, ca o formă de emancipare a tinerei generaţii aflată pe băncile şcolii, uniformele au devenit … istorie. Fiecare încercând să găsească un număr cât mai mare de argumente prin care să-şi justifice decizia personală (intempestivă şi irevocabilă!) de a nu o mai purta. 

Trecut-au anii şi timid, unii sau alţii, au început să ridice osanale necesităţii întoarcerii la tradiţie prin … reintroducerea purtării obligatorii a uniformei şcolare! 

În mai multe rânduri, încercând să propună soluţii, firava societate civilă s-a inflamat la discuţiile  purtate în spaţiul public pro sau contra, fără să se mai poată ajunge la adoptarea şi impunerea unei hotărâri oficiale referitoare la obligativitatea purtării unei uniforme şcolare.

Între timp, legislaţia care reglementează domeniul s-a modificat de mai multe ori. Actul normativ în vigoare, Legea nr. 35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, permite adoptarea acestor decizii de către reprezentanţii tuturor părţilor implicate în procesul educativ: educatori, părinţi şi elevi. Reprezentanţii autorizaţi ai acestora fiind singurii abilitaţi să decidă  care va fi „semnul distinctiv” pe care îl vor purta elevii din fiecare instituţie şcolară. Lege care, de când este în vigoare, a produs efectele scontate, asigurând respectarea în şcoli a principiului menţinerii unităţii prin/în … diversitate! Permiţând fiecărei unităţi şcolare să adopte pentru elevii săi un semn distinctiv: „ecuson, uniformă eşarfă sau alte asemenea”.

Până când, noii conchistadori ai puterii au considerat că trebuie şi aici schimbat ceva! De ce să rămână cum era, chiar dacă era (poate) bine!? Nu au ei acum puterea? Nu trebuie să se vadă acest lucru şi prin schimbarea a tot ce, bine sau rău, au făcut cei care i-au precedat!? Chiar dacă, şi unii şi alţii (noii şi vechii guvernanţi!), aparţin aceluiaşi partid!

Vă imaginaţi că pentru ei contează faptul că unele dintre prevederile supuse schimbării cu orice preţ au fost adoptate tot de către partidul/partidele lor şi că, între timp, nu s-au schimbat nici condiţiile social-economice care să impună o asemenea modificare? Da de unde! Nu trebuie să rămână şi ei în istorie prin ceva? Nici nu contează pentru ce şi cum!

Acesta este şi CAZUL UNIFORMEI ŞCOLARE. În octombrie 2013, deputatul RĂDULESCU CONSTANTIN a avansat o „excepţională” propunere legislativă de modificare a art. 5 din Legea nr. 35/2007, prin „reintroducerea obligativităţii portului uniformei şcolare în învăţământul preuniversitar de stat şi particular”!

În ce ne priveşte, credem că timpul impunerii purtării obligatorii a uniformei şcolare (în învăţământul românesc) a apus pentru totdeauna. Dar, mai contează ce credem noi, cei din sistem, despre eventualele priorităţi legislative ale unor pafarişti? Interesează pe cineva!? N-ajunge că ei (ca şi ăilalţi, comuniştii!) le ştiu pe toate!?

SUNT TARE CURIOS CE URMĂRI O SĂ AIBĂ ACEST DEMERS.

Nu-i aşa că VĂ AŞTEPTAŢI şi d-stră CA TINERII PARLAMENTARI, intraţi recent în politica mare, indiferent de culoarea lor politică, SĂ FIE ALTFEL?

 SĂ FIE DIFERIŢI FAŢĂ DE POLITICIENII ÎN UMBRA CĂRORA AU CRESCUT ŞI S-AU FORMAT? 

Da de unde!? Deşi tineri (ca vârstă), au preluat toate năravurile patriarhilor în siajul cărora şi-au făcut ucenicia. Acţionând şi ei neabătut conform pseudo principiului: „Ai, n-ai treabă, trebuie să te bagi în seamă”.

Nostalgia vârstnicilor vâlceni care, prin reprezentanţii lor, într-un cadru oficial, îi propuneau recent inspectorului şcolar general să reintroducă uniforma în unităţile de învăţământ, poate să fie înţeleasă. Dar atitudinea şi, mai ales, acţiunea celorlalţi, nu.

MORALA acestui eseu este simplă. 

Nostalgia unor timpuri revolute poate deveni un mod de viaţă pentru oricine, indiferent de vârstă!

N-ar fi nimic dacă şi unii şi ceilalţi, (tineri politicieni şi vârstnici nostalgici şi resentimentari), n-ar vrea să ne ia cu forţa şi pe noi, cei mulţi, în timpul lor „ideal şi ireal”, de mult apus.