Este greu de înțeles de ce se cheltuiesc atâția bani ca 32 de oameni să plece la Bruxelles. Ce pot face 32 de români în Parlamentul European? E o întrebare firească a omului simplu, care nu face politică.  

Răspunsul este fără echivoc: pot face multe. Parlamentul European are 751 de membrii. Doar cu 163 mai mulți decât Parlamentul României, deși reprezintă 500 de milioane de oameni. Dacă îi privești structura, o să constați că nemții, care sunt cei mai mulți, reprezintă 12,78%, iar românii 4,26%, ocupând ca pondere locul șapte și având-i înainte pe nemți, francezi, englezi, italieni, spanioli și polonezi. Deci, n-am sta rău deloc, dar cu o singură condiție. Cei 32 să fie unul și unul, fiindcă un parlamentar european poate servi România, o poate ajuta să-și ușureze integrarea  europeană, uneori mult mai eficient decât o fac cei 588 de parlamentari de acasă. 

Dar, ca un astfel de europarlamentar să reprezinte România trebuie să aibă o expertiză consistentă într-un domeniu de interes major pentru economia și societatea românească, să fie capabil să înțeleagă documente complexe, politici sectoriale și intersectoriale, să aibă capacitatea de a aduna și folosi informații esențiale în timp scurt, să fie un bun comunicator și negociator (cunoașterea limbilor europene de largă circulație fiind obligatorie), să aibă un discurs bun și convingător, prestanță, integritate și experiență în organisme și organizații internaționale. Pe scurt, europarlamentarii români prin expertiza lor trebuie să-și poată găsi locul în comisiile de: dezvoltare; dezvoltare regională; agricultură și mediul rural;transport și turism; industrie, cercetare, energie – ca să numesc doar câteva din cele 20 de comisii în care s-ar putea ridica probleme de interes pentru cetățeanul român, căruia i se cere votul pe 25 mai.  Experți capabili să întocmească rapoarte care să treacă de votul din comisii și din plen, să formuleze propuneri de rezoluții, să aibă capacitatea de a reacționa responsabil și oportun și să fie credibili și avizați atunci când o fac, să poată negocia în grupările politice în care sunt afiliați, să obțină respectul și recunoașterea celorlalți deputați. Poate părea că se cere prea mult de la un europarlamentar, dar cu siguranță România are în elita sa măcar 32 de astfel de oameni.

Însă, jocurile sunt făcute, spun sondajele de opinie. Se știe, cu marja de eroare maxim admisă de plus, minus 5%, cine va merge în viitorul Parlament European.  De data aceasta sociologilor le-a fost ușor. După cum arată listele, ideea de sinecură și nu dorința de a propulsa România rămâne în picioare. Din nou liste de partid, nu experți. Și ca lucrurile să meargă strună, Victor Ponta umple stadioane cu steaguri roșii, că simți involuntar un fior rece pe sira spinării, iar Traian Băsescu spulberă ce a mai rămas din mișcarea politică de dreapta, zbenguindu-se pe malul mării îmbrăcat în alb, cu mere desenate pe tricou.          

Omul simplu, cu bun simț, care trebuie să meargă pe 25 mai să voteze europarlamentarii, este tratat cu un dispreț mai mult sau mai puțin ascuns. La asta colaborează strâns politicienii de toate rangurile și televiziunile naționale, împărțite vizibil în două tabere. Te întrebi, de ce o fac cu atâta nonșalanță? Și este derutant că nu îți mai poți răspunde cu glumița din cârciumioarele în care se întâlnesc adolescenții patriei: „pentru că pot”. Nu, fiindcă ei, adică toți la un loc, politicieni, analiști, invitați și jurnaliști sunt din alt film, căruia i-au uitat numele, i-au uitat regizorii, iar scenariul are paginile încurcate și zburătăcite de vânt. O parte din ele sunt pierdute prin sertarele de jos în birouri de la Casa Albă, altele au devenit confeti pentru parade triumfale mocovite, iar pe altele face pipi drăgălașul Manneken Pis, pe o străduță din Bruxelles. Actorii însă stau înțepeniți pe locurile lor de pe ecranele televizoarelor și decalmă cu patos, fiecare ceea ce își mai amintește din text. E campanie electorală. Deci vacarm generalizat, cu doi mari maeștrii la pupitru, unul președinte și celălat premier, atât de preocupați de „invectiviada” reciprocă încât par a fi uitat că ce se întâmplă în Ucraina nu e o glumă, că în NATO nu e loc de glumă și nici cu Rusia nu te iei peste picior. Al treilea ar fi Crin Antonescu, dar pare că o pâclă de ceață plutește în jurul lui. El a rămas fără televiziune fidelă. 

Între timp, românii trebuie să-și aleagă europarlamentarii. Dar nimeni nu le spune cine sunt și nici de ce trebuie să-i trimită la Bruxelles. Toată lumea le vorbește despre jocuri de gleznă pentru alegerile prezidențiale din noiembrie, iar, pe 25 mai, îndemnul va fi unanim: Votați pentru o Românie europeană!