Periodic R.P. tipareste notite rautaciose despre mine . Sa-i fie de bine. Se intimpla acest lucru de vreo zece ani, timp in care nu imi amintesc sa ii fi raspuns vreodata. Nici aceste rinduri nu sunt un raspuns, sunt, mai degraba, o exprimare a mirarii. P. era un jurnalist cu aplomb, anchetele sale se dovedeau aproape intotdeauna interesante si ar fi putut sa aiba o imagine extraordinara de cenzor al societatii vilcene, temut si respectat. Numai ca o dorinta cam bolnavicioasa de a provoca scandal din nimic l-a transformat pe R.P. dintr-un ziarist serios intr-o cata clevetitoare careia, desigur, nimeni nu va putea sa-i inchida gura. Asa se face ca respectat nu mai e de mult dl P., a ramas doar cu teama pe care o provoaca unora. E posibil insa ca nici teama sa nu mai genereze omul nostru, fiindca prea a exagerat de-a lungul timpului, nu a stiut sa pastreze masura si s-a cam tocit.Acum, e prea tirziu sa scriu un pamflet despre P., a trecut vremea cind notitele sale ma motivau sa ii dau o replica. Am ajuns in banala situatie in care omul ma cam plictiseste, imi pare previzibil, fara nerv jurnalistic, doar cu nervi din aceia pentru care se ia distonocalm. Incetul cu incetul, am inceput sa-i citesc gazeta tot mai rar si pe diagonala, fiindca ii anticipez expresiile, modul de gindire, judecatile. A inceput sa semene tot mai mult cu scaiul care se agata de tine cind mergi la munte, te irita dar pina la urma ii dai un bobirnac si e ca si cum n-ar fi fost.Chiar si aceasta notita o scriu asa, oarecum blazat, de plictiseala, fiindca imi e clar ca R. P. nu prea mai merita atentie, a devenit manierist, adica se copiaza pe el insusi de prea mult timp. In timp ce scriu ma gindesc ca e pacat ca se intimpla acest lucru, fiindca acest om munceste mult, alearga, se documenteaza, scrie zeci de pagini pe saptamina, prost nu e, ceva cultura politica are, insa mai are, din nefericire, stilul acesta de fiinta nauca ce se hraneste din birfa si imbirligatura. O vreme, chiar mi s-a parut periculos dl P., incercam sa il evit, il citeam cu atentie, luam in seama informatiile pe care le vehicula. Apoi, m-am cam lamurit ca ii acord prea multa semnificatie. Ma gindesc totusi ca vreodata, cind voi avea timp, merita sa scriu un articol serios despre acest domn care a jucat un anumit rol in provincializarea presei vilcene. Pina atunci, ma multumesc sa spun ca am asistat, in urma cu vreo zece ani, la o scena teribila. Omul despre care vorbesc se tavalea pe cimentul unui restaurant carind si incasind pumni in inclesterea cu un alt director de gazeta locala si asta sub privirile nedumerite si ingrijorate ele unor reprezentanti ai clasei politice din zona. Era ora patru dimineata, tocmai se incheia nu stiu ce sindrofie, iar eu am crezut ca nu vad bine. Mizeria presei locale a avut, in acea dimineata, exprimarea ei cea mai concreta, asa incit eu unul nu mai pot fi decit mirat ca actorii bataii respective au suficienta nesimtire (totusi, acesta este cuvintul) sa scrie despre spectatori.