Marți dimineața s-a petrecut în România un fapt banal.

Undeva, în centrul țării, în orașul Rm. Vâlcea, se ținea o ședință obișnuită de consiliu județean.

Consilierul Dumitru Tărășenie (ce nume predestinat !) a luat cuvântul și a spus niște lucruri pe care le știa toată lumea.

Că la Spitalul Județean, deși se cheltuiesc anual patru milioane de auro pentru medicamente, pacienții sunt puși să-și cumpere pastile dacă vor tratament. Că medicamentele sunt achiziționate la prețuri și de douăzeci de ori mai mari decât costă în farmacii. Că mâncarea e mai rea decât la pușcărie și se servește în niște castroane turtite și ciobite. Că nu există aparatură pentru diagnostice banale.

Consilierii au rămas impasibili. 

De ce ?

Fiindcă toată lumea știa ceea ce tocmai “dezvăluia”, cu firească revoltă, consilierul Tărășenie.

Lasă, mă, că știm, nu ne mai spune truisme ! Cam asta era atitudinea. 

Să mai zică cineva că nu suntem mioritici.

Suntem, acceptăm orice nenorocire cu un aer fatalist.

Consilierul Tărășenie a vrut să fie oaia năzdrăvană care dezvăluie complotul criminal de la Spitalul Județean.

Ceilalți consilieri n-aveau chef de balade populare.

Ședința s-a încheiat fără să se adopte nicio decizie care să rezolve, cât de cât, problema.

Se pare că de mii de ani cam așa se desfășoară ședințele de consiliu pe aceste meleaguri.

Pun pariu că pentru următoarea legislatură Miorița Tărășenie nu va mai primi mandat.