Imediat dupa 1989, in tara noastra a inceput sa bintuie fantoma tranzitiei, cu efectele devastatoare ale unei explozii necontrolate. Intr-un elan negativist de proportii apocaliptice, s-a trecut cu buldozerul peste toate acumularile de o jumatate de secol din societatea romineasca, cuvintul de ordine fiind: „intii distrugem si apoi vedem noi ce punem in loc”. Iar unul dintre domeniile cele mai afectate de suflul uriasei explozii a fost, fara indoiala, Scoala. Sub pretextul modernizarii, corifeii noului regim postdecembrist (de fapt, gindacii de sub dusumeaua de prin camarile socialismului, iesiti la lumina cind au fost siguri ca nu vor mai fi stropiti cu insecticidul imposturii) au impins Scoala romineasca in patul procustian al unei asa-zise reforme si au taiat din ea cit au putut si cit au poftit, pina cind, la un moment dat, s-au trezit ca au de-a face cu un schilod care abia mai este in stare sa mearga. Noua legislatie din invatamint, de care se vorbeste atit in ultimul timp si de care, la urma urmei, se leaga atitea sperante, nu reprezinta decit o incercare disperata, de ultima instanta, de a se mai recupera cite ceva de printre ruine.Si daca vrem sa ne pronuntam in termeni mai concreti, putem identifica un aspect, cel putin, in legatura cu care guvernantii momentului inca mai pot interveni intru indreptarea lucrurilor. Este vorba de faptul ca invatamintul preuniversitar trebuie repus in cadrele lui firesti, naturale, as zice, date de cultura generala. Liceul trebuie redat culturii generale, specializarea urmind sa fie lasata in seama Politehnicii si Universitatii. O cultura generala care sa faca sa dispara situatia de pina acum, in care s-a acordat o nemeritata preponderenta disciplinelor zise stiintifice, in fond tehnice. In timp ce peste tot in lume se lua act de pericolul prapastiei care s-a creat intre cultura de tip stiintific-tehnologic, in ascensiune, si cultura de tip umanist, in retragere, noi abia incepeam sa contribuim la adincirea prapastiei. Si nici acum nu intelegem ca disciplinele umaniste sunt singurele care formeaza.Sigur, intr-o societate moderna este nevoie si de Homer, si de Euclid. Pericolul apare atunci cind cei doi sunt incurajati de pe margine sa se faulteze reciproc si sa-si revendice un inchipuit drept la pol-position. Iar cind nu exista arbitru, cistiga cel in favoarea caruia intervin factori circumstantiali. Asa se face ca-n ultima jumatate de secol Euclid i-a tot furat startul lui Homer, ajungindu-se in prezent ca umanitatea sa descopere cu stupoare ca trebuie sa retraga niste medalii acordate nu tocmai pe drept.Cu alte cuvinte, Scoala trebuie sa formeze viitorul Om aceasta este menirea ei intr-o societate umana, mai ales in conditiile contemporane cind, asupra Proiectului-Om, inca de la prima sa schita, se abat valuri din ce in ce mai puternice, amenintind sa-l stearga de pe nisipul efemeritatii. Repet: sa-l formeze, sa-l modeleze in raport cu niste principii generale care sa-i permita posibilitatea convietuirii intr-o societate tot mai complexa, pretinzind din partea indivizilor nu numai aptitudini, ci si atitudini. Tocmai aici intervine salutar rolul esential, crucial al Profesorului. Caci numai el poseda stiinta si arta pedagogica, numai el poate sa modeleze bulgarele de lumina si sa-i dea forma si continutul unei personalitati atasate de valorile umanitatii si colectivitatii din care face parte. Fara scoala in care actorul principal este Profesorul, viitorul om s-ar forma, intr-un fel sau altul, la singura scoala care-i mai ramine scoala strazii, a discotecii si a internetului avind insa toate sansele sa se piarda pe culoarele ei intunecate si lipsite de un minimum de semne indicatoare.Semnatura: Constantin Smedescu