In cazul Nicolescu, simt ca trebuie sa ma auto-recuz ca jurnalist. Nu pot fi suficient de obiectiv, ma inunda parerea de rau si suferinta fizica, pentru mine arestarea acestui om s-a transformat intr-un fel de boala cu care incerc sa lupt. In acelasi timp, stiu ca trebuie sa ma feresc sa spun cuvinte mari in apararea arestatului si sa ma tin departe de gesturi jurnalistice desantate. Exista riscul la toti cei care il apreciem sau chiar il iubim pe Constantin Nicolescu sa vrem sa demonstram public acest lucru, pentru a fi considerati de ceilalti drept oameni cu suflet, recunoscatori pentru prietenia pe care ne-a aratat-o, inimi fierbinti care stiu sa ii stea alaturi unui om aflat la necaz. Trebuie sa tinem insa cont ca daca intr-adevar ii vrem binele acestui mare om aceasta este opinia mea si mi-o pastrez indiferent de conjunctura trebuie sa incadram situatia pe coordonatele statului de drept si sa nu o lasam sa devieze de acolo. Desigur ca unii pot sa spuna ca e usor sa stai liber, la caldura si sa vorbesti despre separatia puterilor, dar raspund ca nu exista alta solutie, ca se intimpla ca atunci cind suferi pierderea cuiva drag si iti vine sa arunci cu barda in cer. Daca esti crestin, nu dai vina pe Dumnezeu, iar daca esti democrat nu incerci sa muti lupta politica pe teritoriul justitiei. Desigur ca libertatea de exprimare nu ne-o poate lua nimeni, eu insumi scriu cu litere mari ca NICOLESCU NU TREBUIA UMILIT PRINTR-O ARESTARE PREVENTIVA, ca totul pare O FACATURA, dar scriu si atit, nu am de gind sa ridic pumnii in aer in sala de sedinta la recurs si nici sa ma alatur vreunei multimi care ar da semne de agresivitate. Insist pe aceste aspecte fiindca stirile care vin pe aripile vintului vorbesc despre o posibila organizare a unora in vederea unor replici in ziua recursului, vor unii sa arate tarii ca sunt barbati adevarati, atita doar ca nu darimi usile bisericii cind esti convins ca ti-a fost luat pe nedrept un prieten de pe lumea asta si nu rupi usile tribunalului pentru a protesta impotriva unei sentinte. Poate ca am exagerat cu comparatia, insa in felul ei si justitia e sfinta si trebuie tratata ca atare daca vrem sa raminem un popor guvernabil.Acum, as vrea sa solicit putina clementa pentru subiectivism si sa spun ce cred despre acuzele care i se aduc dlui Constantin Nicolescu. As pleca de la ideea ca acest om a avut functii de conducere in diferite etape ale evolutiei societatii,ale configurarii sistemului legislativ, ale conceptiei despre justitie. Ca atare, e posibil sa nu fi procedat intotdeauna conform standardelor legale, dar legile insele au evoluat de la o etapa la alta, precum s-a schimbat si raportarea noastra la ele. Este posibil ca, la un moment dat, Constantin Nicolescu sa-si fi arogat mai multa putere si mai mult liber arbitru decit ar fi fost cazul, dar sunt aproape sigur ca a facut toate acestea NU DINTR-O PORNIRE EGOISTA, NU PENTRU A SE IMBOGATI PE SINE SI FAMILIA SA PESTE CE I-AR FI DAT DREPTUL O JUMATATE DE SECOL DE MUNCA. Credeti ori nu, NICOLESCU A INCERCAT SA AJUTE OAMENI, CONSIDERAND, POATE, CA SCOPUL SCUZA MIJLOACELE. Cind stim ca acest precept este o scuza pentru multi in acumularea unor averi incomensurabile, nu imi vine sa il acuz pe Nicolescu ca a fost prea liber in alegerea unor mijloace. Legea nu cred ca trebuie sa actioneze in absolut, legea este ceva viu care se aplica unor oameni vii. In dialogurile lui Platon, legile prind viata si vorbesc intre ele, stau apoi de vorba cu Socrate, semn ca nu exista dreptate eterna si rece, exista doar circumstantiere continua.Nu m-as hazarda in exemple concrete, dar sunt convins ca Nicolescu nu a primit niciodata bani de la Penescu, iar daca a primit formal, nu au fost pentru sine, ci pentru cine stie ce copil trimis la o operatie, pentru cine stie ce batrina careie ii luase casa foc, pentru cine stie ce orfan care nu putea merge la scoala. De altminteri, sunt convins ca din aceasta cauza i s-a facut rau lui Constantin Nicolescu la aflarea vestii ca va ramine in inchisoare, cred ca s-a cutremurat vazind cum binele e rasplatit cu raul, dar nu pot sa nu adaug ca la experienta sa trebuia sa stie acest lucru. Si reamintesc ca nu e mai mult de o luna de cind i-am spus, intr-un articol, ca daca nu „umbla” la conceptia despre viata, va avea un final de cariera dramatic.Acestea fiind spuse si intentionind sa revin cu comentarii pe acest subiect, inchei cu convingerea ca nu trebuie urmata calea Ponta de solutionare a situatiei. Ponta isi doreste transformarea dramei lui Nicolescu intr-un succes politic, vrea sa aprinda un incendiu pe care sa il admire apoi cu satisfactie, el inca nu e depasit stadiul Che Guevara si se joaca de-a revolutia. Asta nu inseamna ca, impinsi de sentimentele pentru Constantin Nicolescu sau cuprinsi de indignare in fata unei justitii care se deda la excese inumane, trebuie sa ne punem la mintea Micului Titulescu. Viata e lunga, tara e tara, iar adevarul iese intotdeauna la lumina.Mai bine decit sa ne punem sperantele in solutiile revolutionare ale celui ce este conjunctural si vremelnic presedintele PSD, sa ne punem nadejdea in Dumnezeu. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Nicolescu poate fi eliberat.