Frumoasa țigancă blondă a fost furată în copilărie și vrea să se întoarcă acasă

O membră a unei familii rome din Soroca a fost identificată ca fiind originară din Republica Belarus. Ea trăia în această familie din 1997. Este vorba de o tânără, în vârstă acum de 21 de ani, care a reușit în acest an să obțină titlul de „Miss Soroca”, dar care, în urmă cu 17 ani a fost furată și vândută unei familii din „Orașul de pe Nistru”, transmite HotNews.md. 

Potrivit ministerului Afacerilor Interne de la Minsk, tânăra a fost găsită în rezultatul activității comune a organelor de drept din cele două țări, precum și al Interpolului. 

Istoria a început în 1997, când o femeie din Minsk a venit cu fiica sa de patru ani într-o suburbie din Chișinău, unde o perioadă, a cerșit. La un moment, fetița a dispărut, iar femeia s-a întors în Belarus fără fiică. 

După ani de căutări, organele de drept au găsit-o la Soroca pe Maria. După ce a fost supusă unor examene DNA , organele de  drept au constat că, Olga – numele real al fetei – era una și aceeași persoană care era căutată. 

Olga povestește că, deși toată viața a avut dragoste din partea familiei sale din Soroca, a simțit întotdeauna că este străină, iar toți acești ani gândul respectiv a frământat-o. Tânăra mai spune că s-a simțit „mai altfel” în acest an, când a cucerit titlul de „Miss Soroca”. Ea mai spune că vrea să-și perfecteze acte cu numele său real și să treacă cu traiul în Republica Belarus. 

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu: Investiție de 1,7 milioane de lei la Spitalul TBC Mihăești. Lucrările la clădirea…
Constantin Rădulescu: Investiție de 1,7 milioane de lei la Spitalul TBC Mihăești. Lucrările la clădirea…

O NOUĂ INVESTIȚIE FINALIZATĂ: Clădire medico-administrativă la SPITALUL MIHĂEȘTI! ​ Am fost astăzi la Spitalul TBC Mihăești, unde s-au finalizat…

Bărbat de 33 ani, mort într-un accident pe DN 67, în Vâlcea
Bărbat de 33 ani, mort într-un accident pe DN 67, în Vâlcea

Un grav accident rutier s-a produs în această seară pe DN 67, în localitatea Budești. În coliziune au fost implicate…

Anunț Spitalul Orășenesc Horezu: Concurs pentru ocuparea unui post de Asistent medical generalist (PL)
Anunț Spitalul Orășenesc Horezu: Concurs pentru ocuparea unui post de Asistent medical generalist (PL)

A.) Spitalul Orășenesc Horezu cu sediul în Horezu, str. A. I. Cuza nr. 4, județul Valcea, organizează concurs, pentru ocuparea…

Primăria Horezu va restaura, cu fonduri europene, Biserica Urșani, aflată într-un grad avansat de degradare
Primăria Horezu va restaura, cu fonduri europene, Biserica Urșani, aflată într-un grad avansat de degradare

Imaginile de mai jos surprind starea actuală a Bisericii Urșani, evidențiind gradul avansat de degradare al turlelor, pereților exteriori, învelitorii…

CS Vâlcea 1924: Tarifele sezonului 2026-2027. Din 10 august, abonamente pentru toți suporterii, atât la…
CS Vâlcea 1924: Tarifele sezonului 2026-2027. Din 10 august, abonamente pentru toți suporterii, atât la…

1000 de gesturi mici, 1000 de share-uri și 1000 de abonamente… Ce pot face eu pentru clubul meu? Din această…