Crin Antonescu a vrut să fie Don Quijote care o slujește cavalerește pe România – Dulcineea.

Așa îmi pot explica aventura USL, cu Ponta pe post de Sancho Panza. La fel, tentativa de lovitură de stat asupra morilor de vânt.

Trebuie să-i recunosc lui Crin Antonescu o anumită noblețe cavalerească deturnată spre iluzii.

Coborând de pe Rosinanta, adică rupând USL, cavalerul rătăcitor s-a întors acasă și a căzut într-un somn adânc din care s-a trezit vindecat. 

Sâmbătă, ne-a anunțat în mod firesc că nu se mai consideră cavaler, România nu e Dulcineea, morile de vânt ale statului de drept nu sunt căpcăuni, iar el nu mai candidează.

A fost o dezvrăjire rapidă, la care este posibil să fi contribuit și unii negustori de pe la ambasadele occidentale și un hangiu de la Sibiu.

Ce facem acum cu Crin Antonescu ?

Nimic, în planul istoriei. Îl așezăm frumos în bibliotecă și, dacă acceptăm romnantismul în politică, îl iubim pentru frumoasele sale iluzii.

Nu e exclus ca, până la urmă, să aibă și Crin Antonescu statuie.

De ce nu ?

Don Quijote are.