De ce sunt importante alegerile pentru Parlamentul European?

Preconizata participare scăzută a alegătorilor la scrutinul electoral din 25 mai 2014 îl determină pe preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, să facă un apel la cetăţenii judeţului Vâlcea de a se prezenta la vot pentru a alege reprezentanţii României în forul european. În opinia parlamentarului liberal, aceste alegeri sunt importante nu doar pentru direcţia şi contextul european şi regional ale ţării, ci şi pentru că s-a dovedit că deciziile luate la Bruxelles pot afecta direct viaţa românilor.

În opinia preşedintelui liberalilor vâlceni, există cel puţin cinci motive întemeiate pentru care vâlcenii ar trebui să voteze la alegerile din 25 mai 2014:

1.În Parlamentul European se iau decizii foarte importante pentru viaţa românilor, inclusiv a vâlcenilor: nivelul tarifelor la telefonia mobilă/roamming (reduse drastic); bugetul UE şi implicit nivelul subvenţiei pe ha (a crescut de la 130 la 192 EUR/ha); eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii în UE;

2.România este unul dintre marii beneficiari ai fondurilor europene: aproximativ 29 miliarde EURO în perioada 2007-2013 şi aproximativ 40 miliarde de EURO în perioada 2014-2020. Faptul că avem probleme cu absorbţia acestor fonduri nu este nici vina UE sau a partenerilor noştri, nici motiv de a ne dezinteresa de problemele europene, ci dimpotrivă – îmbunătăţirea utilizării eficiente şi eficace a fondurilor primite ar consolida în mare măsură şi prestigiul şi impactul activităţii europarlamentarilor români;

3.Uniunea Europeană este cel mai puternic spaţiu de prosperitate şi democraţie existent în acest moment şi oferă o şansă istorică la dezvoltarea României. UE oferă securitate economică, socială şi politică, de care România are mare nevoie;

4.România trebuie să-şi apere propriile interese în interiorul UE şi să participe activ la consolidarea acesteia, mai ales în contextul crizei din Ucraina. România trebuie să-şi consolideze poziţia de a 7-a ţară din UE şi prin calitatea şi modul de exprimare a europarlamentarilor români;

5.În contextul specific al României anului 2014, alegerile europene reprezintă de fapt turul 0 al alegerilor prezidenţiale din noiembrie/decembrie şi vor influenţa semnificativ poziţionarea viitorilor candidaţi şi sistemul de alianţe.

„Aceste cinci motive reprezintă doar un foarte scurt rezumat al mizelor foarte mari ale acestor alegeri. Fac apel la cetăţeni să se prezinte la vot pe 25 mai, fac apel la politicieni, presă şi ong-uri să explice cetăţenilor importanţa acestor alegeri. Este adevărat că până în prezent nu prea s-a explicat activitatea din Parlamentul European, însă pe lângă decizii şi direcţii strategice legate de importanţa României în Uniunea Europeană, în forul de la Bruxelles se iau şi decizii care înfluenţează viaţa de zi cu zi a românilor. Reducerea tarifelor la roamming, creşterea subvenţiei pe ha sau eliminarea restricţilor pe piaţa muncii sunt poate cele mai importante astfel de măsuri” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Modificări pe traseul liniei 1B din Pitești, sâmbătă, pe durata Raliului Argeșului
Modificări pe traseul liniei 1B din Pitești, sâmbătă, pe durata Raliului Argeșului

 Publitrans 2000 S.A. informează călătorii că sâmbătă, 16 mai, în intervalul orar 15:00 – 22:00, ca urmare a desfășurării competiției…

Azi începe Festivalul Internațional al Teatrului de Studio de la Pitești. Premiere, spectacole-eveniment și invitați…
Azi începe Festivalul Internațional al Teatrului de Studio de la Pitești. Premiere, spectacole-eveniment și invitați…

Patru zile pline de teatru, emoție și personaje memorabile îi așteaptă pe spectatorii din Pitești, în perioada 14 – 17…

Salvamont Argeș și voluntarii „în veste albastre” pregătesc trasee mai sigure în Făgăraș și Iezer-Păpușa
Salvamont Argeș și voluntarii „în veste albastre” pregătesc trasee mai sigure în Făgăraș și Iezer-Păpușa

Vești bune pentru iubitorii muntelui: traseele turistice din Munții Făgăraș și Iezer-Păpușa ar putea deveni mai sigure și mai bine…

Nicușor Dan visează în secret să devină reformatorul Uniunii Europene
Nicușor Dan visează în secret să devină reformatorul Uniunii Europene

Dezbaterea politică din România este înecată în șabloane, în oportunism și slugărnicie. Când apare un lider politic știi a priori…

Sfârșit tragic pe un drum din Olt. Un bărbat de 65 de ani a murit…
Sfârșit tragic pe un drum din Olt. Un bărbat de 65 de ani a murit…

Un accident cu urmări dramatice a avut loc aseară, în comuna Vulpeni, județul Olt. Un bărbat de 65 de ani…