Cristian Preda, la Pitești: „Este o barbarie”

Europarlamentarul Partidulului Popular European, Cristian Preda a participat săptămâna trecută la o acțiune electorală în municipiul Pitești în cadrul căreia și-a prezentat programul politic, domnia sa fiind totodată candidat din partea PMP pentru un nou mandat de eurodeputat. Alături de Cristian Preda a fost candidatul PMP la Consiliul Județean, Lucian Cioacă și președintele PMP Argeș, Daniel Dragomir. 

Europarlamentarul Cristian Preda a arătat că în județele conduse de PSD, socialiștii se comportă ca pe propria moșie. “Suntem în fața unei barbarii din partea PSD. Orașele noastre au ajuns să arate ca orașe din Coreea, Cuba sau China când face Partidul Comunist campanie electorală. PSD-ul distruge afişele celorlalţi, indiferent de partid, au un sistem elaborat şi taie cu nişte cleşti speciali, bannerele celorlalţi, într-un efort de anihilare a contracandidaţilor. Este o barbarie”, a declarat eurodeputatul Cristian Preda. De asemenea domnia sa a precizat că PSD pregăteşte o fraudare masivă a alegerilor europarlamentare. “Ei vor să aducă scorul lor de 35% la 50% şi vor încerca să facă acest lucru prin fraudarea alegerilor. Noi tragem un serios semnal de alarmă”, a precizat europarlamentarul. 

Preşedintele PMP Argeş, Daniel Dragomir a  declarat că mesajele PSD sunt lipsite de conţinut. “În Argeş campania electorală este ceva atipic, nu se bazează pe mesaje. Am rămas surprins să văd bannerele din judeţ cu Victor Ponta şi Daniel Constantin care nu au nicio legătură cu alegerile la europarlamentare. De asemenea, am văzut pliante pentru candidatura la Consiliul Judeţean care pe verso aveau grupele de la Campionatul Mondial de fotbal, iar Florin Tecău, la o emisiune TV, a promis atâtea asfaltări într-un minut de-am crezut că a ieşit din judeţul Argeş. Eu cred că publicul tânăr căruia ne adresăm noi nu poate fi cucerit de astfel de promisiuni. Aceste discursuri nu mai prind decât la cei care i-au votat pe ei timp de 25 de ani”, a declarat Daniel Dragomir. 

Candidatul Partidului Mișcarea Populară la Consiliul Județean, Lucian Cioacă a declarat că popularii argeșeni au abordat o campanie proactivă, bazată de dialog și pe implicarea tinerilor. “Cred că scorul nostru la Consiliul Judeţean va fi în jur de 30% şi când spun acest lucru mă bazez pe extraordinara mobilizare a tinerilor care vor schimbarea”, a declarat Lucian Cioacă.

Departamentul de Comunicare al PMP Argeș

cristian preda

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu anunță o premieră medicală pentru Vâlcea: SJU va monta stenturi cardiace!
Constantin Rădulescu anunță o premieră medicală pentru Vâlcea: SJU va monta stenturi cardiace!

Avem banii! Demarăm procedurile, inclusiv pentru o PREMIERĂ MEDICALĂ la Vâlcea! Am semnat contractul de finanțare pentru noi dotări cu…

CJ Vâlcea sfaltează DJ 676E, ”Drumul Oaselor”, repectiv, tronsonul doi (Copăceni – Cernișoara – cca.…
CJ Vâlcea sfaltează DJ 676E, ”Drumul Oaselor”, repectiv, tronsonul doi (Copăceni – Cernișoara – cca.…

Facem drum bun pe “DRUMUL OASELOR”… kilometru cu kilometru! Am fost pe teren, în comuna Copăceni, pentru a verifica lucrările…

Deputatul Eugen NEAȚĂ, cuvinte de apreciere pentru activitățile de prevenție desfășurate în școlile vâlcene de…
Deputatul Eugen NEAȚĂ, cuvinte de apreciere pentru activitățile de prevenție desfășurate în școlile vâlcene de…

Polițiștii vâlceni – mai multă siguranță în școlile din județ Am fost încântat să aflu din presa vâlceană despre cele…

Două seri de excepție la Filarmonica Pitești: Răzvan Suma și virtuozul local Rareș Sandu, protagoniștii…
Două seri de excepție la Filarmonica Pitești: Răzvan Suma și virtuozul local Rareș Sandu, protagoniștii…

Filarmonica Pitești pregătește pentru public două seri consecutive dedicate muzicii clasice, cu invitați apreciați și repertorii spectaculoase, de la Elgar…

Deputatul Simona Bucura Oprescu: Sancțiuni mai mari pentru comercianții care vând alcool minorilor!
Deputatul Simona Bucura Oprescu: Sancțiuni mai mari pentru comercianții care vând alcool minorilor!

Deputatul PSD de Argeș și chestor al Camerei Deputaților, Simona Bucura Oprescu, anunță că a votat în Parlament un proiect…