Am primit pe adresa redacției următorul comunicat de presă:
Sfârşitul de săptămâna ce tocmai s-a încheiat a fost unul plin pentru preşedintele PNL Vâlcea. Vineri şi sâmbătă, deputatul Cristian Buican, împreună cu peste 40 de colegi liberali vâlceni, au participat la lucrările congresului PNL. În cadrul alegerilor pentru Biroului Politic Naţional al PNL, parlamentarul liberal vâlcean a fost ales vicepreşedinte, obţinând votul a 1175 de delegaţi din toată ţara. În cadrul Congresului PNL, liberalii l-au ales cu o majoritate covârşitoare pe Klaus Iohannis pentru funcţia de preşedinte al PNL, au aprobat aderarea la grupul PPE din cadrul Parlamentului European şi şi-au dat acordul pentru fuziunea cu PDL.
„Votul primit pentru a ocupa o funcţie de vicepreşedinte în BPN al PNL reprezintă o mare responsabilitate în faţa membrilor filialei pe care o conduc şi promit că voi face tot ceea ce îmi stă în puteri pentru promovarea judeţului Vâlcea, a proiectelor şi programelor administraţiilor publice locale, dar şi a ideilor şi principiilor liberale. Le mulţumesc pe această cale colegilor pentru că au avut încredere în mine şi m-au votat pentru această funcţie şi în special tuturor membrilor PNL Vâlcea, primarilor, consilierilor judeţeni, parlamentarilor, consilierilor locali, militanţilor şi membrilor simpli, celor ce gândesc şi acţionează liberal, care au pus umărul la rezultatele excepţionale înregistrate în ultimii ani de organizaţia noastră şi care au reprezentat o carte de vizită model pentru colegii de la nivel central”, a declarat deputatul Cristian Buican.
Duminică în straie de sărbătoare, la Vaideeni, Păuşeşti Măglaşi şi Nicolae Bălcescu
Duminică, 29 iunie 2014, preşedintele liberalilor vâlceni a participat la festivalul de folclor păstoresc „Învârtita Dorului”, sărbătoarea populară emblematică a Vaideenilor, acolo unde portul popular, obiceiurile şi meşteşugurile păstoritului sunt păstrate şi promovate cu sfinţenie. Cu această ocazie, deputatul Cristian Buican a ţinut să le mulţumească în special locuitorilor din Vaideeni şi participanţilor din alte zone din judeţ şi din ţară, pentru munca pe care o depun în păstrarea şi promovarea tradiţiilor populare.
După festivitatea de la Vaideeni, Parlamentarul colegiului Nord s-a deplasat la Păuşeşti Măglaşi, acolo unde, la invitaţia edilului a participat la ziua localităţii, „Ziua Teiului”, ediţia a IV-a. Aici, preşedintele PNL Vâlcea a dorit să îi mulţumească pentru invitaţie prietenului Alexandru Dediu, edilul localităţii Păuşeşti Măglaşi şi să îl felicite pe acesta pentru activitatea pe care o are în fruntea localităţii, pentru interesul şi implicarea în promovarea unor proiecte de dezvoltare ale comunităţii pe care o păstoreşte, precum şi pentru organizarea ireproşabilă a acestei sărbători.
La ora 16.30, deputatul Cristian Buican a mers la Nicolae Bălcescu, pentru a-i fi alături primarului Constantin Oprea la sărbătorirea zilelor localităţii. Unul dintre cele mai emoţionante momente de la această sărbătoare populară l-a reprezentat Finala Festivalului Naţional de Poezie Patriotică „Nicolae Bălcescu”, ediţia a XII-a. În cadrul acestei manifestări, preşedintele PNL Vâlcea l-a felicitat pe primarul Constantin Oprea pentru organizare şi l-a asigurat pe acesta de tot spijinul său în vederea remedierii infrastructurii calamitate în urma inundaţiilor ce au lovit în ultima perioada această localitate.
„Vreau să vă împărtăşesc că ziua de duminică a fost una specială pentru mine pentru că am putut să fiu prezent în mijlocul cetăţenilor, la sărbătorile localităţilor din Vaideeni, Păuşeşti Măglaşi şi Nicolae Bălcescu. M-am simţit extraordinar la toate cele trei sărbători şi doresc să le mulţumesc pentru invitaţie şi să îi felicit pe cei trei primari pentru organizarea ireproşabilă. Astfel de evenimente mă încarcă cu energie pozitivă şi îmi face o deosebită plăcere să particip la ele” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

























Lasă un răspuns