Ceasul rău ! Incredibil ce a pățit o fetiță de la Scundu

La data de 13 mai a.c., poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în cursul săptămânii trecute o minoră din comuna Scundu, a  suferit leziuni traumatice la nivelul membrelor inferioare în timp ce se afla într-un spaţiu de joacă.

În urma cercetării la faţa locului, s-a stabilit  că în pauza dintre ore, minora  C. D. în timp ce se juca într-un spaţiu special amenajat, a încercat să coboare dintr-un  caruselul, ce se afla în mişcare, şi din neatenţie s-a dezechilibrat, în cădere  lovindu-se de un trepied metalic, amplasat în apropriere.

În urma căzăturii, minora a suferit fracturi laterale la femur la ambele membre.

S-a întocmit dosar penal, urmând  a se efectua cercetări  pentru fapta prevăzută  şi pedepsită de art. 298  din C.P

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eugen Neață, un deputat perseverent. Revine cu o inițiativă legislativă care anterior nu a ajuns…
Eugen Neață, un deputat perseverent. Revine cu o inițiativă legislativă care anterior nu a ajuns…

Până la capăt În urmă cu mai mult timp, ani, am inițiat o modificare legislativă care să facă dreptate celor…

Anunț Primăria Vaideeni: Despăgubiri Transgaz
Anunț Primăria Vaideeni: Despăgubiri Transgaz

Primăria Comunei Vaideeni aduce la cunoștința cetățenilor vizați de proiectele de infrastructură desfășurate de SNTGN TRANSGAZ SA cu privire la…

Biblioteca Mateești, un spațiu viu în care broderia și alte arte decorative de rafinament devin…
Biblioteca Mateești, un spațiu viu în care broderia și alte arte decorative de rafinament devin…

În fiecare joi, la bibliotecă, ne întâlnim în jurul acului, firului și al răbdării. Lucrăm cu migală, pas cu pas,…

Deputatul Ovidiu Popa: „Modelul Bolojan”, 8 luni în care românii au cumpărat mai puțin și…
Deputatul Ovidiu Popa: „Modelul Bolojan”, 8 luni în care românii au cumpărat mai puțin și…

8 luni consecutive de scădere a consumului 8 luni în care românii au cumpărat mai puțin, au trăit mai greu…

Primarul Mircia Gutău, mesaj de felicitare către un oficial de la Chișinău
Primarul Mircia Gutău, mesaj de felicitare către un oficial de la Chișinău

Mesaj de felicitare transmis de Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, către doamna Sinilga Școlnic, Pretor al Sectorului Ciocana al…