De la o vreme, citesc doar ziare, ceea ce ar însemna,

captând în plan spiritual ceva din planul fizic, că

mănânc doar carne de porc.

Aşa stând lucrurile, este evident că m-am îngrăşat

mental, atât de tare, încât dacă mă obligi să urc câteva

trepte, adică pagini, din Platon, încep să gâfâi.

Nu am fost niciodată un vegetarian al spiritului. Nu am

citit doar Joyce şi Eco, doar Sarraute şi Butor, am mai

dat-o şi pe Sadoveanu, ba chiar şi pe Agârbiceanu, ceea

ce unora li se poate părea a fi ceafă la grătar şi mici cu

muştar.

Cu atât mai puţin am îndrăznit să postesc, hrănindumă

doar cu Derrida şi Habermas, cu Proust şi Barthes.

După o zi de post, înfulecam o halcă de Dostoievski.

Vestea proastă este că niciodată nu am avut burtă

peste curea ca acum şi guşă cu trei valuri. Nu mai am

libido literar, iar în ce priveşte capacitatea de filosofare,

am auzit că înainte de a te lăsa de tot, te face de râs.

Într-una din nopţile trecute, am luat în braţe o carte fină,

cu coapse lungi – Cartea scurtelor iubiri eterne a lui

Andrei Makine. Însă în loc s-o f…, aşa cum aş fi făcut

altădată, m-am trezit că adorm pe umărul ei,

prieteneşte.

Eh, dar nu numai că mă hrănesc cu cârnaţi şi slănină,

dar îngraş şi eu porcul scriind la ziar. Am devenit un

porcar gras care abia îşi mai mişcă fundul.

Zilele trecute, am scris o poezie. A ieşit ca o omletă cu

jumări.

Ştie cineva ce să citesc ca să slăbesc?

(Din volumul „Sfârșitul presei și ultimul ziarist”, în curs de apariţie la editura AIUS)