Îmi era clar că omului nu i-ar fi convenit ca Daniela să îşi dea seama că vorbeam despre ea, cu toate că aveam impresia că fetei îi inflorise un zimbet ironic în priviri. Bănuia, aşadar, că nu am fi putut avea un alt subiect de discuţie, îl ştia bine pe Fred, începuse probabil să mă cunoască şi pe mine. Într-un stil despre care aveam că îmi dau seama că îl caracterizează, Fred încercă să ne surprindă cu o temă şocantă:

– Nu este pace în Sfînta Treime, decretă el, apoi aşteptă să vadă cum reacţionăm.

Femeile nu au părut surprinse şi niciuna nu spuse nimic, aşteptau continuarea ideii. Am spus eu ceva:

– Vorbiţi de parcă acum v-aţi întors dintr-o călătorie în ceruri şi simţiţi nevoia să ne relataţi ce se mai întîmplă pe acolo.

Zîmbeam şi chiar eram amuzat de formularea lui Fred, care nu îmi luă în seamă ironia, continuînd să se exprime cu toată seriozitatea.

– Mai întîi, să observăm că Fiul pare cu mult mai bun şi mai îngăduitor decît Tatăl, cel puţin aşa ni-l prezintă scriputurile. Dacă sub ochii Fiului o haită de cîini ar fi vrut să sfîşie un om, un copil, cum este cazul într-un roman dostoievskian, El ar fi intervenit negreşit şi cîinii aceia ar fi fost puşi cu botul pe labe.

– Dar nu s-a întîmplat aşa ceva, remarcă Greta, cel puţin nu s-a întîmplat sub ochii Lui.

– S-a întîmplat însă de nenumărate ori în istorie o faptă ca aceasta chiar sub ochii Tatălui Lui, care ştie şi vede tot şi El nu a intervenit, drept dovadă că odrasla Sa îl depăşeşte infinit în bunătate. La urma urmei, aşa şi cred că trebuie să fie copiii, să îşi depăşească genitorii sub toate aspectele, iar în acest caz pe linia a ceea ce caracterizează cel mai bien dumnezeirea şi anume bunătatea şi dragostea faţă de om.

În acel moment, Daniela făcu una dintre observaţiile ei profunde, fine, cu care mai tîrziu m-am obişnuit:

– Domnule Fred, cred că fiind şi om şi Dumnezeu, Fiul era chemat să ţină seama de ambele Sale naturi şi de aceea ar fi salvat copilul, aşa cum am face-o oricare dintre noi, cei care ne numim oameni. Tatăl judecă însă exclusiv dumnezeieşte, iar hotărîrile sale rămîn tăinuite fiinţei muritoare, aşadar nu le putem aprecia noi ca fiind bune sau rele, morale ori imorale. Dar haideţi, că am început să vorbim precum ruşii din romane…

Fred deveni agitat, se ridică din faţa şemineului, începu să se plimbe prin cameră şi mi-am dat seama că şchiopăta puţin.

– Cunoaşterea este relativă, în schimb suferinţa nu este. Nu ştim ce este adevărul, dar ştim foarte bine ce este durerea. Să îţi spun ceva, Daniela, dacă ar exista un vas în care să se adune lacrimile vărsate într-un singur minut de oamenii de pe pămînt, vasul acela ar trebui să fie foarte încăpător, să aibă cîţiva litri, poate zeci, poate sute de litri. Cine bea oare aceste lacrimi, cine ăşi astîmpără setea cu ele, poţi să îmi spui ?

– Tăceţi, vă rog, îl imploră Daniela şi îmi lăsă impresia că nu este pentru prima oară cînd Fred o înnebuneşte cu asemenea idei.

În acel moment, intră în cameră Berta, femeia de servici, aducînd pe o tavă o carafă cu bere făcută în casă, dacă acel turn poate fi numit casă, precum şi salată de vinete cu ardei copţi. Aş fi vrut să ies măcar puţin din context şi, uitîndu-mă la Daniela pentru a-i cere din priviri aprobarea, îi rugai pe Fred că mă lase să vizitez turnul călăuzit de Berta.

– Eşti liber să ne vizitezi domeniul, făcu Fred cu o oarecare emfază, numai că Daniela aproape că îşi înăbuşi un ţipăt şi îmi spuse:

– În toate camerele poţi să intri, numai în camera cea mai de sus te-aş ruga să nu intri.

Am rămas descumpănit, nu ştiam ce să fac, ori ce să cred, am spus că poate voi vizita casa altădată, chiar împreună cu ea. M-am aşezat la loc pe fotoliul din colţul întunecat şi o vreme nu am mai spus nimic. Fred se potoli ca prin farmec, părea încîntat de observaţia Danielei, şi o privea cu devoţiune, aşa încît discuţiile urmară un curs mai firesc.

O vreme, nu am fost atent la ce se vorbea, mă înconjurasem de tăcere şi mă întosesem spre mine însumi.

Curînd, am observat un fenomen ciudat şi anume că dacă Daniela se îndepărta sau se apropia chiar şi cu cîţiva centimetri de locul în care mă aflam eu, resimţeam această deplasare imediat, o trăiam intens. Cînd distanţa dintre noi creştea chiar şi cu un pas, un val de frig îmi pătrundea în inimă, iar cînd venea chiar şi cu o palmă mai aproape de mine, simţeam nevoia să îi ies în întîmpinare şi sufletul mi se încălzea. Chiar şi atunci cînd se apleca să îşi pună paharul de gin pe o măsuţă aflată în direcţia opusă mie, aveam impresia unei catastrofe, se declanşa un fel de delir precum că se pregăteşte să plece, să mă părăsească, iar dacă îşi lăsa puţin capul pe o parte spre locul unde mă aflam, simţeam o bucurie sinceră, de parcă ar fi aprobat faptul că este a mea şi nu o voi pierde niciodată.

Doamna Greta încercă să mă introducă în conversaţie, dar o făcut pe un ton atît de ascuţit şi vizibil teatral, încît mi s-a părut că îmi era ostilă.

– Înţeleg că dumneata, domnule, vei scrie un roman pentru a o cuceri pe Daniela, e adevărat ?

Presimţeam că e o capcană, aşa încît am încercat să cîştig timp:

– Nu ştiam că v-a povestit despre pariul nostru.

– Găseşti că a fost o indiscreţie ? Te înşeli, frumoasa noastră ne-a povestit întîmplarea cu o mîndrie extraordinară, ne-a spus că e flatată la ideea că un bărbat s-a gîndit să scrie o capodoperă pentru ea, numai că eu nu am înţeles o nunaţă şi aş vrea să o sesizez acum, discutînd cum dumneata. Aşadar, ce termen trebuie să folosesc, a cuceri ori a avea ?

Greta se plasase în colţul opus al camerei, pentru a sublinia că este vorba despre o discuţie publică, un fel de interogatoriu chiar, necesar unei judecăţi şi unei sentinţe care avea să vină în cele din urmă. Nu ştiam ce să răspund, mă temeam că Daniela încercase să prezinte termenii dealului nostru într-un mod mai puţin crud, să îi dea un fel de semnificaţie romantică, pe care, totuşi, înţelegerea nu o avusese, fiindcă eu îi cerusem ei o zi din viaţă în schimbul romanului, nimic altceva, adică nici mîna , nici inima.

Fred se oferi să îşi dea el cu părerea înainte de a răspunde eu şi se adresă soţiei sale:

– Tocmai în termenii seci ai înţelegerii rezidă erotismul ei uriaş, ce nu înţelegi, Greta ? Scriitorul s-a oferit să compună o capodoperă pentru a o avea douăzeci şi patru de ore pe Daniela în postură de sclavă, ceea ce mi se pare magnific, nimeni nu i-a mai cerut asta Danielei, este un joc sexual nemărginit, ancorat în ideea creaţiei. Fiindcă numai dacă domnul aici de faţă va reuşi să scrie o operă genială, fata asta de o frumuseţe perfectă va fi o zi în posesia lui,va putea proceda cum vrea cu ea, altminteri nu. Ceea ce a făcut apoi Daniela cu această înţelegere mi se pare o mişcare de maestru, esti de acord ?

Punînd această întrebare, Fred se întorsese brusc spre Daniela, ca şi cum ar fi vrut să o surprindă.

– Continuaţi, domnule Fred, oricum nimeni nu vă poate opri să spuneţi ce gîndiţi, îi răspunde fata cu deferenţă, de fapt observasem că atitudinea ei faţă de bătrîn era una plină de respect şi chiar de admiraţie. Ori este vorba despre teamă ? îmi fulgeră prin minte, dar renunţai imediat la această întrebare.

– Într-un fel, ar fi fost încă atinsă de mediocritate prima variantă a înţelegerii, explică Fred şi iată de ce. El s-ar fi străduit să scrie cel mai bun roman al vieţii sale, însă verdictul asupra valorii l-ar fi dat Daniela, ea ar fi fost cea care trebuia să spună da, e o capodoperă, ori nu, nu e o capodoperă şi de aici decurgea şansa lui de a scăpa, de a trăi în continuare mai mult sau mai puţin liniştit, relativ fericit. Să analizăm cele două variante şi veţi vedea că am dreptate.

Fred îşi pregăti un nou pahar de gin, turnă ingredientele fără să se grăbească, adăugă cîteva picături de lămîie, niciunul dintre noi nu scotea o vorbă.

– Să prespupunem că Daniela ar fi conces că romanul e bun, foarte bun chiar, suficient încît să merite premiul, ei ar fi petrecut o zi laolaltă, nu vreau să intru în amănunte fiindcă nu e treaba mea ce s-ar fi întîmplat în intervalul acesta de timp pe care el l-ar fi sacralizat anticipat, apoi s-ar fi învinovăţit că nu l-a folosit cum trebuie, că a risipit secunde preţioase, ar fi numărat clipele irosite, apoi ar fi încercat să uite. Ei bine, dragii mei, Daniela nu se putea mulţumi cu asta, planul ei e cu mult mai drastic, mai înalt, mai plin de sublim…

– Domnule Fred, şopti Daniela apropiindu-se şi mîngîindu-l pe frunte, să nu cumva să exageraţi.

El îi luă palma, i-o sărută fără emfază, aproape amical, apoi mi se adresă direct mie, ca să arate că eu sînt cel care trebuie avertizat:

– Daniela a inversat termenii înţelegerii, pricepi ?

– În jocul, în schimbul acesta al capodoperelor, roman contra fiinţă şi fiinţă contra roman, Daniela este cea care plusează, oferind ea mai întîi. De asta sînteţi amîndoi aici domnule…

– Robert.

– Domnule Robert.

– Spirescu.

Robert Spirescu ? Ca să vezi, mie numele acesta acesta îmi sună straniu, pricepi, Daniela, pe prietenul nostru parcă l-ar chema ca pe iacobinul acela incoruptibil, Robert Spirescu îmi sună a Robespierre, ce ciudat. Hm…sărmanul Maximilien François Marie Isidore de Robespierre, a ridicat sabia şi de sabie a pierit, s-a adeverit iarăşi, din plin, vorba Fiului, mă rog, era vorba despre ghilotină, dar e acelaşi lucru, pricepi, dragă Robespierre ? Eu aşa mă voi adresa dumitale de acum înainte, accentuă Fred amuzat.

– Puteţi să îmi spuneţi şi astfel, nu m-am gîndit niciodată că…

Fred continuă:

– Oferind ea prima, Daniela se spală pe mîini, ca să zic aşa, pe cînd dumneata, Robespierre, vei fi toată viaţa chemat să scrii capodopera şi nu vei şti niciodată dacă ai reuşit ori nu, dacă ai binemeritat darul Danielei sau, dimpotrivă, eşti un escroc, un impostor,ideea asta te va chinui, iacobinule, pînă la sfîrşitul zilelor dumitale. Vei scrie roman după roman şi te vei îndoi că acela este romanul ei, partea din înţelegere cu care dumneata trebuia să vii, pricepi ?

Aş fi vrut să pricep eu multe lucruri şi să prevăd altele, numai că nu mai puteam judeca limpede, fiindcă în acel moment Daniela veni lîngă mine, se eşază pe unul dintre braţele fotoliului pe care stătusem aproape nemişcat, mă luă de gît fără ca gestul ei să fie prea intim şi spuse:

– Să nu mă faceţi să plîng, domnule Fred,nu vreau să contribui şi eu la umplerea cu lacrimi a vasului acela imaginar.

Îmi privi instinctiv ceasul, bănuiam că au venit zorile, chiar aşa ar fi trebuit să se întîmple, numai că în camera noastră nu pătrundea nici o rază de soare şi atunci observai că nici nu ar fi avut pe unde să intre lumina, fiindcă nu existau ferestre, pereţii rotunzi nu aveau nici o spărtură în ei, cu toate că se simţea o adiere de aer proaspăt.

O vreme, toată lumea tăcu, apoi femeile îşi turnară din carafa cu bere şi începură să şuşotească între ele, iar Fred se apropie de fotoliul meu, luă locul Danielei şi începu să îmi vorbească la ureche despre lupta sa cu ursoaica.