Intr-un tablou al lui Giovani Bellini il vedem pe Noe prabusit, in stare de inconstienta bahica si pe fiica sa acoperindu-i in graba goliciunea, cu privirile aplecate intr-o parte, oripilata parca de imaginea decaderii. Este un tip de betie care nu mai are nimic comun cu spectacolul vietii, semanind mai degraba cu sinuciderea. In schimb, betia despre care ne vorbeste Rubens prin al sau Silenius sugereaza exact contrariul. Caci Silenius, eroul orgiilor bahice ale lui Dyonisos, este tipul betivului bine dispus, corpolent, rubicond, parca ghicindu-i-se flacara etilica sub pielea obrazului, cu ochi jucausi degajind veselie, nelasind loc de indoiala in privinta unui simt dezvoltat al umorului, gata sa prinda in atmosfera sa cea mai neagra sobrietate si sa o converteasca in ludic. Este exact ceea ce vrea sa ne spuna personajul care se arunca la picioarele lui Silenius, intr-o abandonare de sine totala, implorind parca sa fie acceptat la marea petrecere a vietii. Intre acest Silenius al lui Rubens si cel pe care-l vedem reprezentat in ansamblul scuptural al fintinii din Piata Pitti (Florenta) pare sa se fi scurs o intreaga istorie. Il vedem aici pe jovialul Silenius calare pe o broasca testoasa, cu privirile incruntate si aratind cu degetul inspre un pericol numai de el stiut. Sau poate ca ne invita sa-l descoperim noi, in ideea ca, luminat prin eforturile noastre, ne va fi mai usor sa-l inlaturam? Prin urmare, nu cumva acest Silenius, devenit grav si intelept, ne avertizeaza cu privire la pericolul de a cadea in inconstienta si neputinta totala daca-l urmam orbeste, fara o minima precautie? Revenind la tabloul lui Bellini, alaturi de prabusitul Noe vedem o cupa goala, semn ca lacomul personaj biblic a baut tot, pina la ultima picatura. Concluzia e cit se poate de evidenta: oricit de mare ar fi cineva la un moment dat, lipsa masurii, a cumpatarii, il conduce inevitabil catre prapastie. Intr-o asemenea situatie par sa se afle in prezent politicienii romini care, cu o lacomie de care nu ar fi capabile nici cele mai infometate lacuste, au ras totul in calea lor si acum se mira ca bietii romini vor si ei salarii mai mari. Aceiasi romini care, pe vremea lui Ceausescu, au trait din plin fictiunea unui capitalism al libertatii si bunastarii, in care e suficient sa-ti descatusezi fortele creatoare pentru a atinge cele mai dorite standarde de confort material si spiritual. In realitate, ei au vazut cum, din zgura fumeginda a marelui pirjol de dupa 1989, a rasarit matraguna imposturii, care s-a intins peste intreg maidanul. O clasa de parveniti care, confundind capitalismul cu feudalismul, si-au parcelat avutia nationala si au ingradit-o cit au putut de inalt, astfel incit sa nu-i poata ajunge bratul legii.Si daca ne uitam bine in urma, putem constata ca aceasta clasa politica cvasi-feudala s-a nascut si a crescut sub aripa ocrotitoare a unui regim politic pretins de „stinga”