Se cutremurau munţii,  se înduioşau văile şi câmpiile atunci când – în toamna anului 2008, aflată în opoziţie (dar susţinând în parlament guvernul minoritar PNL – UDMR) – în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare din luna noiembrie a acelui an, d-na ECATERINA ANDRONESCU plângea (la propriu!) în studiourile televiziunilor care aveau ca obiectiv declarat câştigarea alegerilor de către guvernanţii/„opoziţia” de stânga de atunci. Care era motivul care îi inducea distinsei doamne o asemenea stare? Unul aparent foarte simplu: faptul că guvernul liberalo-udemerist se împotrivea majorării salariilor personalului didactic din învăţământul preuniversitar  prin aplicarea de la 01.X.2008 a dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 221/2008, care prevedea majorarea salariilor cu aproximativ 34%. Nu spunea nimeni nici pâs despre faptul că aceeaşi lege prevedea majorarea salariilor profesorilor universitari cu 74% după ce, nu cu mult timp înainte,   beneficiaseră de dublarea acestora. Aflată în pelerinaj prin studiourile TV, doamna ANDRONESCU făcea calcule pe care le raporta la realităţi contemporane din state vest-europene, explicându-ne duios că acordarea acelei majorări salariale nu ar avea niciun fel de efecte negative asupra bugetului educaţiei.

În faţa inerţiei celor de la putere, sindicatele din preuniversitar s-au inflamat, ameninţând cu declanşarea unei greve  generale în plină campanie electorală. La 14.XI.2008 (într-o zi de vineri), la o şedinţă organizată în sediul central al F.S.L.Î., preşedintele de atunci al federaţiei (actualul preşedinte de onoare) a propus … amânarea grevei până după constituirea noului guvern, exprimând convingerea personală că o să beneficiem de majorarea salarială. Soluţie aparent salvatoare, acceptată fără comentarii de majoritate. 

Alegerile  au  trecut şi imediat după, s-au asociat la guvernare PDL cu PSD, într-o alianţă care părea menită să ne împlinească toate aşteptările. Şi în primul guvern condus de  Emil Boc, ministru al educaţiei a (re)devenit … ECATERINA ANDRONESCU! Trecerea bruscă din cabina confortabilă în care – în toamna anului 2008 – auzea „duduind” motorul economiei naţionale, în corabia aflată în derivă, datorită „valurilor” crizei economico-financiare, a făcut-o pe doamna ministru să-şi schimbe radical discursul. Dacă în recent încheiata campanie electorală ne „aburise” cu iluzia uşurinţei cu care dânsa şi ai ei vor rezolva problemele pe care le întâmpina (şi nu de ieri de azi) învăţământul preuniversitar, inclusiv cu promisiunea majorării instantanee a salariilor  cu procentul prevăzut de lege, o dată „unsă” ca  slujitor  al intereselor noastre educaţionale, doamna ministru a întors-o ca la … Mehedinţi. La 24.IV.2009 (într-o altă zi de vineri), invitată la şedinţa Consiliului Naţional al F.S.L.Î., doamna Andronescu ne-a onorat cu prezenţa între orele 11,17  şi 13,10, oferindu-ne cu multă generozitate şi gratuit  răspunsuri la temele care preocupau întreaga suflare din învăţământ. 

Întrebată (de) când urmează să fie aplicată Legea nr. 221/2008, d-na ANDRONESCU ne-a comunicat faptul că „anul 2009 este anul celor mai mari constrângeri bugetare” şi că, în condiţiile în care guvernul adoptase O.U.G. nr. 34/2009 (prin care se prorogase aplicarea prevederilor legii), respectivul act normativ, adică Legea nr. 221/2008 „nu mai exista”! Toţi cei prezenţi au fost sideraţi. Simţind că  valul de nemulţumire urma să o „înghită”, d-na ANDRONESCU şi-a exprimat speranţa că majorările salariale ar putea să fie acordate „când o să permită situaţia economică”,  spunându-ne că grilele de salarizare din de mult promisa şi zadarnic aşteptata lege a salarizării bugetarilor „o să le rezolve” şi că, oricum, până atunci, dânsa „nu o să rămână indiferentă”! Pentru a aşeza bomboana fix la locul ei, ne-a mai transmis şi că dânsa „nu crede că sentinţele judecătoreşti sunt calea legală pentru salarizarea personalului didactic”!!!  Întrebării referitoare la aplicarea prevederilor Legii nr. 315/2006 (acordarea echivalentului în lei a  100 de euro) i-a răspuns franc (nu euro!) că „resursele insuficiente nu permit acordarea în 2009” a acestui ajutor financiar. Şi s-a dus. Şi dusă a fost.

Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Considerându-se „puţin dezamăgit personal”, declarând că măsurile anunţate de d-na ANDRONESCU ar fi putut genera „o răbufnire foarte mare”, preşedintele de atunci al F.S.L.Î. a propus ca soluţie viabilă pentru contracararea politicii de austeritate a ministerului … denunţarea Strategiei Naţionale pentru Educaţie! Şi organizarea unei greve generale de o zi, pe 5 mai 2009, când urma să fie susţinută prima teză de către elevii din clasa a VIII-a. Acţiuni eşuate zgomotos prin neparticipare şi nerealizarea unui acord realist cu celelalte federaţii sindicale din preuniversitar.   

Bieţii salariaţi din educaţie ascultă şi acum ecoul paşilor lor pierduţi pe holurile instanţelor judecătoreşti, încercând să obţină recunoaşterea dreptului de a beneficia de majorarea salariilor cu procentul legal. Cauze în care – ca şi în acelea referitoare la acordarea ajutorului financiar pentru anii 2009 şi 2010, ajutor  prevăzut de Legea nr. 315/2006 – obţin câştig de … cauză!

Trec anii şi zilele-n goană. Miniştrii pesedişti părăsesc intempestiv guvernul şi intră într-o opoziţie feroce faţă de guvernele Boc 2, 3, 4, Boc N. Opoziţie pe care o alimentează din nou cu promisiuni: ce vor face în 24 de ore/o săptămână/o lună după ce o să ajungă la guvernare. Şi-n fruntea misionarilor, ca şi altădată, doamna parlamentar ANDRONESCU, cea care, ca în toate perioadele anterioare de opoziţie, ne promite că … va face totul! 

Şi iată USL-ul cu hăţurile puterii guvernamentale în mâinile tânărului „copilot” Ponta. După un interimat al unui lider sindical (succesorul a doi miniştri care s-au dovedit suferinzi de metehne care i-au făcut incompatibili cu funcţia) iat-o din nou în fruntea ministerului educaţiei pe … ECATERINA ANDRONESCU. Care şi-a regăsit instantaneu aplombul prin care – ajunsă în funcţie – uită tot ce promite atunci când se află în opoziţie. Uită că înfierase cu „mânie” … parlamentară plata eşalonată a drepturilor salariale obţinute de personalul didactic prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, pronunţate până la 31 decembrie 2011, care urmează să fie făcută în perioada 2012 – 2016; mai mult decât atât, nu are niciun fel de reacţie publică (măcar aşa, de ochii lumii!) atunci când guvernul din care făcea parte adopta O.G. nr. 17/2012, prin care se dispune plata eşalonată (tot între anii 2012 –2016) şi pentru drepturile salariale obţinute prin hotărâri judecătoreşti devenite irevocabile între 01.01- 31.12.2012. Adică plata acestor drepturi urmând să se facă tot în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările şi completările ulterioare. 

Că doamna ministru este adepta muncii voluntare era deja pentru noi un loc comun. Stă mărturie şi decizia acesteia de a-i chema din concediul legal de odihnă, în vara anului 2012, pe profesorii care urmau să-i pregătească/mediteze pe candidaţii (absolvenţi de liceu!) care nu au obţinut o medie promovabilă la examenul naţional de bacalaureat. Ca şi în anul anterior, candidaţii de la sesiunea august-septembrie 2012 a bacalaureatului, au manifestat un dezinteres total faţă de participarea lor la „şcoala de vară”, adică la „meditaţiile remediale” organizate, mai ales, în liceele tehnologice. Chiar dacă  d-na ANDRONESCU  a promis că va găsi soluţii pentru plata profesorilor care au acceptat să-şi întrerupă concediul pentru a organiza şi desfăşura aceste activităţi (deşi nu aveau o asemenea obligaţie contractuală faţă de foşti elevi ai şcolii)  până acum (în anul 2014!), acest lucru nu s-a întâmplat. Şi nu se va mai întâmpla. Pentru că … totul curge. 

Ca să nu insistăm prea mult asupra intenţiei d-nei ANDRONESCU de a introduce bacalaureatul diferenţiat. Ca şi cum nu domnia sa ar fi desfiinţat şcolile profesionale (în 2003) şi S.A.M.-urile (în 2009), canalizând astfel „pleava” învăţământului gimnazial spre liceele tehnologice, prin acelaşi păgubos sistem al repartizării computerizate! Astfel, s-au trezit elevi de  liceu copii care aveau note cu mult sub cele promovabile la disciplinele la care se susţineau  teste/teze naţionale. Şi care nu au nimic în comun cu meseriile din şcolile  în care au ajuns din întâmplare.  

Ce nu ştie/sau se face că nu ştie d-na ANDRONESCU  atunci când îi deplânge retoric pe absolvenţii de liceu, care nu se pot angaja pentru că li s-ar reproşa de către patroni că nu au diplomă de bacalaureat, este că respectivii primesc la absolvire un Certificat pe care sunt specificate filiera, profilul şi specializarea pe care le-au urmat  şi, mai ales, un „Certificat de calificare profesională Nivel trei”, dobândit în urma rezultatelor obţinute la examenul de certificare a competenţelor profesionale (act care îi permite absolventului să pretindă ocuparea unui loc de muncă în specialitate, încercând astfel să facă dovada faptului că deţine competenţele atestate formal). 

Nu diploma de bac îl interesează pe angajator, ci măsura în care angajatul poate face dovada practică a stăpânirii competenţelor pe care le presupune acel loc de muncă. Asta se fac că nu pricep toţi cei care, aflaţi în opoziţie, au promis sute de mii de locuri de muncă sau bani mai mulţi pentru nemuncă!

Iar intenţia d-nei ANDRONESCU, (pe vremea când era ministru) de a introduce în cadrul bacalaureatului profesional şi elaborarea/susţinerea unui proiect, reflectă nostalgia unei profesoare cu vechi state, care ştie că prin cotloane ale cabinetelor din şcoli, după o cotrobăială sistematică, mai pot fi găsite şi ar putea fi reabilitate pseudo-proiecte din anii `70-`90. Ani din secolul trecut. Proiecte care, puţin „fardate”, ar putea sluji în continuare unor interese … pecuniare. Nu contează că „absolventul”, care abia reuşeşte să ţină pixul în mână,  ar compila sârguincios tomuri antice; şi dacă ar face-o, acesta ştie că nu ar  păţi nimic, deoarece nici altora care au făcut-o înaintea lui – mai spilcuiţi şi (muuult) mai sus puşi  – nu li s-a întâmplat nimic. 

În opinia mea, cele de mai sus exprimă o crudă, dezamăgitoare şi perpetuă realitate. O spune şi o scrie unul care a criticat public guvernele PDL – iste anterioare cum puţini alţii au făcut-o; făcând-o şi prin publicarea a numeroase articole. Exercitându-mi astfel dreptul fundamental de a exprima public opinii pertinente. Chiar dacă unii le „digeră” mai greu.

Astfel că, după toate bâlbele şi gafele care i-au jalonat trecerea prin politica internă, venerabila doamnă este cap de afiş pe lista partidului din care face parte pentru alegerile europarlamentare, fiind considerată „soluţia salvatoare” pentru reformarea învăţământului european! Numai că, înainte de a contesta vehement trecutul pedelist/băsist şi înainte de a previziona optimist viitorul nostru socialist, d-na Andronescu trebuie să îşi asume spăşită atât propriul trecut ministerial (din cele trei mandate) cât şi activitatea de parlamentar (aflat în opoziţie sau la putere). Pentru că nu poţi lua – de fiecare dată – totul de la zero. 

Cine îşi  imaginează că putem reşapa la infinit fantomele trecutului se înşeală amarnic. Ele nu mai sperie pe nimeni şi nu pot juca mereu roluri de primadonă. 

Trebuie să învăţăm totuşi că „la vremuri noi” trebuie „oameni noi”. 

Pentru că, dacă nu înţelegem cine trebuie să conducă, cum şi pentru cine, o să abramburim iremediabil totul.  Şi nu va mai avea cine să stingă lumina.

TIBERIU M. PANĂ