„Urban Sport – Baschet până la miezul nopții” – Piteștiul intră în joc!

De astăzi, 15 mai 2025, Municipiul Pitești devine parte din proiectul „Urban Sport – Baschet până la miezul nopții”, un concept inovator, dedicat mișcării, sportului și socializării – pentru copii, tineri și adulți!

La propunerea doamnei Carmen Tocală, Președintele Federației Române de Baschet și Vicepreședinte al FIBA Europe, acceptată fără rezerve de către municipalitatea piteșteană, proiectul se desfășoară, de astăzi, și în Orașul Lalelelor, municipiul nostru fiind unul dintre cele 8 orașe românești în care acest proiect urmărește să dezvolte, în rândul copiilor, dar și al adulților, bucuria de a face sport.

Astfel, în zona centrală a orașului, în Piaţa Primăriei, a fost amplasat un teren olimpic de baschet 3×3, cu o suprafață de 225 mp, accesibil pe tot parcursul anului. Aici, copiii, tinerii, dar și adulții care îndrăgesc acest sport pot juca baschet în aer liber, oricând doresc, până la ora 23:00.

Astăzi a fost inaugurat acest teren, în prezența reprezentanților Primăriei Municipiului Pitești, la eveniment participând şi domnul Tiberiu Dumitrescu, Director Tehnic al  Federaţiei Române de Baschet, alături de membri ai echipei F.C. Argeș Basketball. Antrenorul Nebojša Vidic și veteranul echipei, Cătălin Baciu, s-au declarat încântați de faptul că Piteștiul este supranumit, astăzi, „capitala baschetului românesc”!

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

La –15 grade afară, în saloane sunt +25. Un spital din Argeș care arată că…
La –15 grade afară, în saloane sunt +25. Un spital din Argeș care arată că…

În timp ce, în această perioadă, sunt semnalate tot mai multe probleme grave în spitalele din România – lipsa căldurii,…

Bombă ! Miracol și mizerie la apariția primului cotidian privat din România – Curierul de…
Bombă ! Miracol și mizerie la apariția primului cotidian privat din România – Curierul de…

Am participat la emisiunea lui Crișu Popescu, de la Accent TV, cu subiectul: cum a fost apariția, în ianuarie 1990,…

Râmnicu Vâlcea: A început plata impozitelor și taxelor locale pentru 2026: vor fi disponibile șase…
Râmnicu Vâlcea: A început plata impozitelor și taxelor locale pentru 2026: vor fi disponibile șase…

Așa cum s-a anunțat inițial, încasarea impozitelor și taxelor locale pentru anul în curs a demarat la nivelul Municipiului Râmnicu…

Arhiepiscopia Râmnicului: Posturi clericale vacante în protoieriile Râmnicu Vâlcea, Drăgășani și Călimănești
Arhiepiscopia Râmnicului: Posturi clericale vacante în protoieriile Râmnicu Vâlcea, Drăgășani și Călimănești

În şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial a Arhiepiscopiei Râmnicului, s-a hotărât vacantarea următoarelor posturi clericale: Protoieria Râmnicu Vâlcea: Postul de preot…

Arhiepiscopia Râmnicului: Slujbă de pomenire pentru poetul național Mihail Eminescu și spectacol în Ziua Culturii…
Arhiepiscopia Râmnicului: Slujbă de pomenire pentru poetul național Mihail Eminescu și spectacol în Ziua Culturii…

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, de Ziua Culturii Naționale, poetul Mihail Eminescu va fi omagiat la Centrul Eparhial…