Tânăr reținut pentru uciderea unui câine

 

 

 

 

 

 

Ieri, polițiștii argeșeni au fost sesizați prin 112 despre faptul că un tânăr din comuna argeșeană Priboieni ar fi ucis, cu intenție, câinele unui vecin.

Oamenii legii au găsit animalul decedat, care prezenta urme de violență, iar la scurt timp l-au depistat și pe cel care îi curmase viața, un tânăr de 20 ani.

Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului Protecția Animalelor Argeș, care au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere a animalelor cu intenție, fără drept, conform art. 25, alin.1, lit.a din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor.

Se pare că, în urma unui conflict cu proprietarul câinelui, tânărul din Priboieni s-a răzbunat pe câine, folosind un cuțit.

A fost condus la sediul poliției, pentru cercetări, iar după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită oribila faptă.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Weekend cu filtre pe trecerile la nivel cu calea ferată. Polițiștii argeșeni au dat 75…
Weekend cu filtre pe trecerile la nivel cu calea ferată. Polițiștii argeșeni au dat 75…

În acest weekend, polițiștii din Argeș au ieșit pe teren pentru a preveni accidentele la trecerile la nivel cu calea…

COD GALBEN în Argeș: ninsori, viscol și vânt puternic până miercuri după-amiază
COD GALBEN în Argeș: ninsori, viscol și vânt puternic până miercuri după-amiază

Meteorologii au emis o atenționare COD GALBEN, de care e vizat și județul Argeș, valabilă de luni, 16 februarie, ora…

Salvați Copiii: Mai puțin de jumătate dintre copii au fost vaccinați cu prima doză ROR.…
Salvați Copiii: Mai puțin de jumătate dintre copii au fost vaccinați cu prima doză ROR.…

Organizația Salvați Copiii România avertizează că România traversează „cea mai gravă criză de vaccinare din ultimele decenii”, în contextul în…

Arhimandritul Clement Haralamb a trecut la cele veșnice, după aproape 70 de ani de slujire…
Arhimandritul Clement Haralamb a trecut la cele veșnice, după aproape 70 de ani de slujire…

Arhimandritul Clement Haralamb, cel mai în vârstă viețuitor al Mănăstirii Curtea de Argeș, s-a stins din viață la 102 ani.…

Marți, 17 februarie: apă oprită în Bascov și în Pitești. Vezi străzile afectate și intervalele…
Marți, 17 februarie: apă oprită în Bascov și în Pitești. Vezi străzile afectate și intervalele…

Societatea Apă Canal 2000 SA anunță două opriri programate ale furnizării apei potabile pentru marți, 17 februarie. Bascov – între…