Deputata PSD de Argeș, Simona Bucura Oprescu, a anunțat că a depus în Parlament un proiect de lege pentru prevenirea și combaterea femicidului, un demers menit să ofere protecție reală femeilor și să pedepsească mai aspru violența de gen. Inițiativa vine pe fondul creșterii alarmante a numărului de femei ucise sau agresate în România și urmărește, în premieră, definirea legală a femicidului, precum și măsuri concrete de prevenție, educație și intervenție rapidă.
”Am depus în Parlament proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea femicidului!
Realitatea ne obligă să acționăm:
Peste 40 de femei au fost ucise în primele 8 luni din 2025
Victima a fost o femeie în circa 70% dintre omorurile între membri de familie (ianuarie – august 2025)
Plângerile pentru loviri și alte violențe au crescut de la 15.705 (2015) la 36.417 (2024)
Ponderea medie a femeilor ucise în totalul omorurilor comise în România în intervalul 2015-2024 a fost de 31%, în timp ce la nivel global ponderea femeilor victime ale omorului a fost de 19%.
Le felicit și le mulțumesc colegelor social-democrate Silvia Mihalcea, Corina Ene și Victoria Stoiciu care timp de patru luni au lucrat cu minuțiozitate și profesionalism și au venit cu o propunere de modificare și completare a cadrului legal, astfel încât să prevenim și să pedepsim aspru femicidul! A fost un efort comun, iar cu ajutorul tuturor femeilor din OFSD ne-am asumat această schimbare prin Declarația Politică privind lupta împotriva violenței asupra femeilor și recunoașterea femicidului ca realitate socială, Declarație adoptată în cadrul Comitetului Executiv Național din 21 octombrie 2025.
Îmi doresc ca acest act normativ să aibă un parcurs parlamentar cât mai rapid, iar, ca urmare, normalitatea, viața în siguranță și liniștea să fie realitatea fiecărei femei!
Proiectul de lege a fost depus la Senat care este prima Cameră sesizată, Camera Deputaților este Cameră decizională”.
Conținutul și parcursul actului normativ poate fi consultat AICI.
Lasă un răspuns