Show total în arena gladiatorilor de la Cupa Câmpulung Muscel la Rally Cross

 
21 de concurenți. Un traseu dificil, extrem de tehnic. Public numeros. Acestea au fost ingrendientele pentru două zile de spectacol extrem la Cupa Câmpulung Muscel la Rally Cross, organizată de Clubul Sportiv Brothers Motorsport, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung, competiție contând ca etapa a VII-a din campionatul național de Rally Cross. 
Sub privirile președintelui FRAS Norris Măgeanu și ale vicepreședintelui Cătălin Nicolaescu, piloții au dat tot ce au avut mai bun și au făcut proba îndemânării, talentului și determinării la cote foarte ridicate. Și, având în vedere traseul dificil, ar merita subliniat reușitele juniorilor.  
Ziua a început cu o paradă a IMS-urilor, mașini de colecție, fabricate din 1964 până în 1974, pe care pasionații automobilelor ARO le-au recondiționat 
Finalele au fost marcate de multe momente neprevăzute, de răsturnări de situație incredibile. Amfiteatrul de pe platoul din cartierul muscelean Grui a devenit o adevărată arenă în care gladiatorii cei mai tehnici și mai încrezători în șansele lor au câștigat. 
Așa s-a întâmplat la grupa H2, acolo unde Stan Octavian de la AS Speed Rally București și-a adjudecat titlul după un atac decisiv asupra lui  Gheorghe Liviu de la AS Sprint Club Mioveni, în chiar ultima turnantă. 
Un spectacol de senzație l-a făcut și Ciopleiași Ionuț de la Brothers Moror Sport, cu al său buggy care părea un bolid de Formula 1 pe lângă cele ale concurenților. Iar Ciopleiași a făcut spectacol nu doar pe traseu ci în mijlocul publicului, câmpulungeanul putând câștiga lejer titlul de popularitate.
Un moment deosebit a avut loc și la ceremonia de premiere, la care au participat și primarul Liviu Țîroiu și viceprimarul Mărgărin Blidaru. Organizatorii i-au conferit o diplomă de onoare și lui Ion Balzac Mihăilă, unul dintre piloții fostei uzine ARO, acesta oferind publicului și o probă de virtuozitate, în afara concursului, cu o bătrână Dacie, nepreparată, pe dificilul traseu. 
 
Clasament RALLYCROSS
 
Juniori
I – Gheorghe Alexandru – AS Sprint Club Mioveni
II – Tudose Constantin – AS Sprint Club Mioveni
III –  Todor Vendel – AS Sprint Club Mioveni 
H2
I – Stan Octavian  – AS Speed Rally București
II – Gheorghe Liviu – AS Sprint Club Mioveni 
III – Drăgoi Marin – Pro Car 
H3
I- Ticuță Gigi – AS Racing Cars Brașov 
II – Pleșa Mihai – AS Sprint Club Mioveni
III – Berbecaru Mihai – Pro Car 
H4
I – Berbecaru Mihai – Auto Speed Rally București
II – Ivan Marian – Auto Speed Rally București
III – Bodea Dan – Auto Speed Rally București
BUGGY / Juniori
I – Talianu Alexandru – AS Rally Cars Brașov
II – Lămbescu Sebastian – AS Sprint Club Mioveni
Juniori II – Vârsta până la 12 ani
Domokos Șandor – Târgu Mureș
1600 Buggy
I – Lămbescu Tiberiu – AS Sprint Club Mioveni
II – Rizoiu Adrian – Brothers Motor Sport
III – Dunavățu Cristian – ACS Raideri
Super Buggy
I – Ciopleiași Ionuț – Brothers Moror Sport
II – Mitoi Mădălin Alexandru – ACS Raideri TG Jiu 
III – Dunăvățu Cristian – ACS Raideri Târgu Jiu
  
ECHIPE
I- AC Racing CARS BRAȘOV
II – AS SPRINT CLUB MIOVENI
III – Auto SPEED RALLY BUCUREȘTI 
Parteneri ai Cupei Câmpulung Muscel la Rally Cross: Primăria Câmpulung Muscel,  SILDVB, Pasteur Caroseria,  Pentarom!
Brothers Motorsport muțumește Primăriei Câmpulung, tuturor partenerilor tehnici și media pentru sprijinul acordat, spectatorilor pentru numărul mare în care au asistat la competiție.  
 
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fată de 15 ani decedată în urma unui accident cu o trotinetă electrică
Fată de 15 ani decedată în urma unui accident cu o trotinetă electrică

O tragedie cumplită a avut loc, în această seară, în comuna Călinești Un adolescent de 16 ani, din Ștefănești, care…

Joi, se oprește curentul electric, în Topoloveni. Vezi zonele afectate!
Joi, se oprește curentul electric, în Topoloveni. Vezi zonele afectate!

Distribuție Oltenia anunță că joi, 24 aprilie, în intervalul orar 09.00- 17.00, în orașul Topoloveni, se va întrerupe furnizarea cu…

Papa Francisc a încetat din viață!
Papa Francisc a încetat din viață!

Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a încetat din viață. Anunțul a fost făcut de Vatican, într-o declarație…

Primarul Gheorghiță Boțârcă, Topoloveni: Să ne bucurăm de Învierea Domnului!
Primarul Gheorghiță Boțârcă, Topoloveni: Să ne bucurăm de Învierea Domnului!

Jertfa și Învierea Mântuitorului Hristos să ne fie temei de sporire a păcii, unității, bunătății și iubirii din noi! Să…

Ion Florescu, director general Apavil SA: Sărbători luminate și un Paște fericit alături de cei…
Ion Florescu, director general Apavil SA: Sărbători luminate și un Paște fericit alături de cei…

Vă doresc ca aceste Sfinte Sărbători Pascale să vă umple casele și inimile cu căldură, bucurie și speranță. Sărbători luminate…