Haideţi să încep abrupt: ce s-a mai întâmplat de ieri până azi?
Foarte multe noutăţi nu avem. Am mai avut câteva discuţii cu membri care hotărâseră să plece din partid cu mai mult timp în urmă. Încercăm să-i aducem pe absolut toţi înapoi. Chiar înainte de venirea dvs am stat de vorbă cu dl. Daniel Patentaşu ( fost şef al Registrului Auto Român, la nivel naţional, fost şef de cabinet al ministrului economiei şi industriilor Adriean Videanu), care nu a mai activat de ceva timp în PDL, deşi este membru. A considerat că atmosfera era una pe care n-o agrea şi, oricum, nu a fost bine primit. O dată cu schimbarea conducerii consideră că e bine să reactiveze şi voi propune cooptarea lui în Biroul Permanent Judeţean Argeş.
Din oameni, pe cine vă bazaţi?
Pe absolut toti oamenii din partid! E bine să ştiţi că, în afară de câteva persoane din fostul BPJ, nimeni n-a plecat din partid şi nici nu va pleca. Şi-au dat demisia doar câteva persoane, care erau membri în BPJ: Ana Stan, Cătălin Bulf, Iulian Nicolae şi, deocamdată atâta ştiu, pentru că n-am intrat în posesia procesului verbal de şedinţă. În următoarele zile voi vedea cine şi-a mai dat demisia. Restul membrilor sunt pe loc.
Noi dorim să formăm o echipă lărgită la nivelul BPJ. După care, în funcţie de competenţe şi priceperi ale fiecăruia, vom transfera din ei şi în BP Local. Partidul se va reorganiza şi la nivelul municipiului Piteşti. Pentru că, să nu uităm, e aproape un an de când PDL Piteşti nu are conducere! De la demisia lui Ştefan Ciocănel, la municipiu nu s-a mai întâmplat nimic, n-au mai activat. Fostul preşedinte a considerat de cuviinţă ca, o dată cu organizarea Piteştiului, să dizolve şi organizaţia municipiului Piteşti. Ceea ce, din punctul meu de vedere, a fost o mare greşeală.Cea mai importantă organizaţie a judeţului să fie necondusă?!
Dar propunerea de a fi dumneavoastra preşedinte la Piteşti? S-a pus în practică?
A fost propunerea dlui Blaga, ca eu, unicul parlamentar (din păcate), să coordonez interimar, până la alegeri, filiala municipală. Dar, în niciun caz n-aş fi candidat la municipiu! Dacă aş fi luat decizia de a candida, aş fi făcut-o la judeţ. Probabil că asta a fost şi temerea lui Mircea Andrei: dacă eu conduceam interimar Piteştiul, i-aş putea fi contracandidat la judeţ. O reprezentare în sală, la alegerile ce se doreau la începutul lui noiembrie, ar fi fost de 30% a Piteştiului, pentru că ăsta e numărul de electori.
Cum l-aţi caracteriza pe Mircea Andrei?
Păi, n-aş vrea să-i fac niciun fel de caracterizare. Caracterizarea e bine s-o facă presa şi oamenii cu care a intrat în contact.
Cum aţi caracteriza, atunci, mişcarea făcută de dumnealui?
A fost una abilă, dar nu corectă. Şi abilă numai din punctul dumnealui de vedere, pentru că a adus un prejudiciu de imagine destul de mare partidului.
Despre sediu ce aveti de spus?
Trezorierul partidului m-a informat că, în urma unui control al Autorităţii Electorale Centrale, acum vreo două săptămâni, a trebuit să se declare sediul social al partidului. Iar acesta a fost înregistrat la sediul nostru vechi.
Trezorierul a văzut vreun contract?
Nu, din păcate.
Se va lămuri şi asta. Ce aveţi în continuare de făcut?
Multe. Trebuie terminată reorganizarea partidului. Ceea ce s-a făcut până acum e bun făcut, n-am de gând să stric nimic, pentru că n-are importanţă că nu eu am fost preşedinte în perioada când au fost reorganizate structurile noastre interne, OSV-urile ( organizaţii pe lângă secţii de vot ). Membrii sunt ai partidului, nu ai lui Mircea Andrei. Deci, OSV-urile vor rămâne aşa cum au fost construite. Mai mult, vom încerca să aducem oameni noi. Dar alegerile n-au fost făcute în tot judeţul şi vom încerca să le finalizam. Apoi, vor avea loc alegeri la nivel local: pentru fiecare organizaţie în parte- preşedinte. Deasemenea, toate organizaţiile interne se vor reorganiza – aşa cum e cazul organizaţiei de tineret de la municipiu, care fusese dizolvată. Următorul pas, alegerile la judeţ.
Ceea ce eu mi-am propus, la modul cel mai serios, e faptul că am de gând să nu impun oameni pentru aceste alegeri, chiar dacă sunt “preşedinte interimar cu puteri depline”, aşa cum scrie în decizia emisă de către BPN. E, zic eu, o premieră în politica argeşeană. Vreau ca alegerile să fie absolut democratice, de la preşedinte, până la ultima funcţie în partid. Cine îşi doreşte o poziţie în partid trebuie să muncească, să aibă rezultate şi să aducă oameni care să-l aleagă.
Mircea Andrei a spus că, pe lângă primari, pleacă cu 5000 de oameni din partid. Ce spuneţi despre acest lucru?
Nu stiu în ce film… Dacă mâine organizăm un miting în Piteşti, nici eu şi nici el nu suntem în stare să adunam 5000 de oameni în Piaţa Milea.
De ieri, de cînd aţi declarat la conferința de presă că ați vorbit cu vreo câţiva primari, ce s-a mai întâmplat?
În cursul zilei de azi n-am mai dorit să mai vorbesc cu niciun primar. Acum trebuie să se lămurească, să se liniştească şi să-şi dea seama că, de fapt, au fost atraşi într-o capcană. Dar, cei cu care am făcut-o deja, spun că se consideră, în continuare, membrii PDL. Acest lucru o să-l vedeţi în declaraţiile publice ale fiecăruia.
Comisia care analizează legitimitatea hotărârilor luate la Călineşti are vreun răspuns?
A spus că ne va da un raport intermediar azi, dar încă n-am primit nimic.
Domnul Andrei a sugerat, printre altele, ca încă trei judeţe îl vor urma în acţiunea sa. Ştiţi despre care judeţe ar fi vorba?
Nu, nu ştiu, dar nu cred că e în poziţia din care poate face cărţile în alte judeţe. El a avut probleme aici, în Argeş. Ca să ajungă să organizeze şi alte trei judeţe ar fi tare greu, din punct de vedere politic, credeţi-mă.
Lasă un răspuns