Joi, 13 noiembrie, în conferinţa de presă ACL Argeş, preşedintele PNL Argeş, senatorul Ion Popa, a făcut următoarea declaraţie:
„Victor Ponta a minţit aseară când a spus că există şi alte fotografii din acea zi care să ateste faptul că unii membri ai Partidului Naţional Liberal ar fi participat la mitingul de susţinere a lui Constantin Nicolescu organizat de PSD în 2011, la Piteşti.
Vă spun că nu am participat la acel miting, acţiune la care au participat lideri marcanţi ai Partidului Social Democrat în frunte cu Victor Ponta. Încă o dată spun: eu nu am participat la acea acţiune şi nici la altele cu caracter asemănător, nici Crin Antonescu şi niciun alt membru al Partidului Naţional Liberal.
Prin urmare, Victor Ponta a spus o mare minciună, de fapt încă o minciună din multe altele pe care le-a spus în timpul carierei sale de politician”.
Departamentul de Comunicare ACL Argeş

























Lasă un răspuns