Mi-a plăcut ideea lui Mircea Andrei de a se rupe de PDL Blaga, dovedind astfel că nu se înregimentează în compromis şi mediocritate.
Am privit cu interes şi chiar cu entuziasm naşterea „Mişcării pentru Argeş şi Muscel”, ca o alternativă la politicinismul şi corupţia din acest judeţ.
Nu îmi permit însă ca, în ziarul meu şi sub semnătura mea, să girez o iniţiativă care poate provoca dezamăgire, care poate să îndepărteze şi mai mult cetăţenii de implicarea socială şi care poate compromite spiritul societăţii civile.
Mircea Andrei este plin de bune intenţii, dar poate nu este omul potrivit să le ducă la îndeplinire.
Stilul său de viaţă este unul relaxat până la limita boemei, nu are şi nici nu îşi face griji. Acest lucru trebuie cunoscut de cei care vor dori să meargă înainte cu “Mişcarea pentru Argeş şi Muscel”.
Îşi vor face duşmani, îşi vor face iluzii, vor munci, vor spera. La un moment dat însă, este posibil să rămână suspendaţi între etaje, fiindcă Mircea Andrei opreşte adeseori liftul.
Este un prim pas al nostru în avertizarea cetăţenilor din Argeş cu privire la stilul liderului “Mişcării pentru Argeş şi Muscel”.
Va trebui să facem toţi paşii în această direcţie, fiindcă Argeşul nu e poligonul de încercare al simpaticului dar atât de superficialului Mircea Andrei.
Lasă un răspuns