Se dă startul unui nou proiect la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu“ Argeș

 

 

 

 

 

Susținut de Fundația Vodafone și implementat de Fundația Regală Margareta a României, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu“ Argeș, proiectul pilot „Conectăm generații în lumea digitală“ urmărește dezvoltarea competențelor digitale a persoanelor de peste 60 de ani, în vederea îmbunătățirii calității vieții acestora prin integrarea tehnologiei în activitățile cotidiene, facilitându-le incluziunea socială în lumea din ce în ce mai digitalizată și minimizând decalajul digital dintre generații.

În România, în anul 2023, potrivit Institutului Național de Statistică,18,6% din persoanele, cu vârsta între 55 și 74 de ani, nu au folosit internetul niciodată, în comparație cu numai 1,4% din persoanele tinere, cu vârsta între 16 și 34 de ani. Pe de altă parte, un studiu cantitativ din 2019 (Wilhelm şi colaboratorii) relevă că frica față de escrocii online (47%), lipsa cunoștințelor (46%), lipsa de sprijin în utilizare (41%), precum și dificultatea folosirii echipamentelor (36%) îi oprește pe vârstnici să utilizeze tehnologiile digitale, deși sunt interesați de acestea și își doresc să fie în ton cu evoluția digitală de azi.

Scopul proiectului este de a încuraja persoanele de peste 60 de ani să folosească internetul și un telefon mobil (smartphone), ajutându-i să deprindă abilitățile necesare utilizării acestora, de asemenea, a le arăta beneficiile, pe de o parte și a-i învăța cum se pot proteja de fraudele online, pe de altă parte.

În cadrul Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu“ Argeș, atelierele, care au ca scop utilizarea telefonului mobil (smartphone) și a aplicațiilor destinate acestuia, se vor derula, bilunar, în perioada aprilie – octombrie 2024, în Sala Referințe Electronice și Internet, situată la etajul al II-lea al instituției.

Atelierele sunt gratuite, fiind oferite pentru informarea generală a argeșenilor de peste 60 de ani.

Înscrierile se fac la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu“ Argeș, Sala Referințe Electronice și Internet (etajul II) sau la telefon 0720011304.

Primul atelier va avea loc joi, 11 aprilie, ora 16.00 și va avea tema „Utilizarea telefonului mobil (smartphone)“, urmat de un al doilea (pe 18 aprilie, ora 16.00) având ca temă „Comunicarea online. Utilizarea aplicației WhatsApp“.

Vă așteptăm cu drag la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu“ Argeș, la atelierele gratuite „Conectăm generații în lumea digitală“.

Gabriela Tomescu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

La –15 grade afară, în saloane sunt +25. Un spital din Argeș care arată că…
La –15 grade afară, în saloane sunt +25. Un spital din Argeș care arată că…

În timp ce, în această perioadă, sunt semnalate tot mai multe probleme grave în spitalele din România – lipsa căldurii,…

Bombă ! Miracol și mizerie la apariția primului cotidian privat din România – Curierul de…
Bombă ! Miracol și mizerie la apariția primului cotidian privat din România – Curierul de…

Am participat la emisiunea lui Crișu Popescu, de la Accent TV, cu subiectul: cum a fost apariția, în ianuarie 1990,…

Râmnicu Vâlcea: A început plata impozitelor și taxelor locale pentru 2026: vor fi disponibile șase…
Râmnicu Vâlcea: A început plata impozitelor și taxelor locale pentru 2026: vor fi disponibile șase…

Așa cum s-a anunțat inițial, încasarea impozitelor și taxelor locale pentru anul în curs a demarat la nivelul Municipiului Râmnicu…

Arhiepiscopia Râmnicului: Posturi clericale vacante în protoieriile Râmnicu Vâlcea, Drăgășani și Călimănești
Arhiepiscopia Râmnicului: Posturi clericale vacante în protoieriile Râmnicu Vâlcea, Drăgășani și Călimănești

În şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial a Arhiepiscopiei Râmnicului, s-a hotărât vacantarea următoarelor posturi clericale: Protoieria Râmnicu Vâlcea: Postul de preot…

Arhiepiscopia Râmnicului: Slujbă de pomenire pentru poetul național Mihail Eminescu și spectacol în Ziua Culturii…
Arhiepiscopia Râmnicului: Slujbă de pomenire pentru poetul național Mihail Eminescu și spectacol în Ziua Culturii…

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, de Ziua Culturii Naționale, poetul Mihail Eminescu va fi omagiat la Centrul Eparhial…