Salvamont Argeș, prezent la Congresul Mondial de Salvare Montană din Bulgaria

 
 În perioada 19-23 octombrie, în staţiunea Borovets din Bulgaria , s-a desfășurat Congresul Internațional de Salvare Montană CISA-IKAR, congres mondial ce reglementează normele de intervenție la salvare în domeniul alpin.
La acest eveniment a fost reprezentat și județul Argeș, Ion Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş, prezentând modul de organizare a comisiei de câini de avalanşă şi programa de pregătire a echipajelor de intervenţie (salvator montan şi câine de căutare). De asemenea, unitatea canină a Salvamont Argeș – cei doi câini border collie, Helios (4 ani) și Dara (3 ani) – a susținut demonstrații de intervenții în salvarea montană.
În urmă cu aproape doi ani, Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România a înfiinţat, ca urmare a demersurilor făcute de către Salvamont Argeş, în vederea creşterii numărului de unităţi canine de salvare/recuperare din avalanşă, “Brevetul Naţional pentru Unitate Canină de Intervenţie la Avalanşă”.
Anul trecut, la Padina, în munţii Bucegi, a avut loc, în premieră în ţara noastră şi în Salvamontul naţional, primul stagiu de verificare şi brevetare a unităţilor canine pentru avalanşă. Instructorul stagiului a fost chiar Ion Sănduloiu, însoțit de câinele Helios.
 
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primarul Marcel Radi, prezent la festivitatea de încheiere de an școlar la Școala Gimnazială „Achim…
Primarul Marcel Radi, prezent la festivitatea de încheiere de an școlar la Școala Gimnazială „Achim…

Sfârșit de an școlar la Școala Gimnazială „Achim Popescu”  Astăzi am încheiat împreună un nou an școlar, plin de muncă,…

Biblioatelierele de vară revin din 22 iunie la Biblioteca Mateești, Ediția a III-a, 2026
Biblioatelierele de vară revin din 22 iunie la Biblioteca Mateești, Ediția a III-a, 2026

 Sunt veri care trec repede. Și sunt veri care rămân în amintirea copiilor ca un loc luminos: locul în care…

Primarul Ion Vlădulescu i-a recompensat pe elevii cu rezultate deosebite la învățătură. ”Vă felicit pentru…
Primarul Ion Vlădulescu i-a recompensat pe elevii cu rezultate deosebite la învățătură. ”Vă felicit pentru…

Azi am avut bucuria de a recompensa și felicita 26 de elevi ai școlii gimnaziale Budești care, prin rezultate deosebite…

Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu: Obligația de publicitate a vânzării activelor debitorilor aflați în procedura de…
Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu: Obligația de publicitate a vânzării activelor debitorilor aflați în procedura de…

Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu, este alături de alți colegi parlamentari, inițiator al Proiectului de Lege pentru modificarea art.156 alin.(4) din…

16 pietoni amendați în Pitești. Poliția Locală continuă campania împotriva traversării neregulamentare
16 pietoni amendați în Pitești. Poliția Locală continuă campania împotriva traversării neregulamentare

Traversarea străzii prin locuri nepermise continuă să fie o problemă în Pitești, motiv pentru care polițiștii locali au ieșit din…