VIDEO. Salvamont Argeș, dotat cu o dronă performantă, pentru căutări în acțiunile de salvare

 

 

 

 

 

 

Consiliul Județean Argeș, prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, a achiziționat o dronă performantă, de ultimă generație, cu care va fi dotat Serviciul Public Salvamont Argeș. Salvamontiștii argeșeni au fost printre primii din țară care au folosit drona în intervențiile de salvare, însă era una care aparținea șefului Salvamont, Ion Sănduloiu.

Drona a costat 33.000 de lei, investiția incluzând și opţionalele, baterii şi un kit. Aceasta are și capacitatea de a mapa terenul astfel încât găsirea unor eventuali turiști să poată fi făcută mult mai rapid, grație unui program special pus la dispoziție de Dispeceratul Național de Salvamont.

Poate cel mai cunoscut exemplu de folosire cu succes a căutărilor cu ajutorul dronei a fost cazul planorului prăbuşit în 2015.

„Drona ne este foarte necesară în acțiunile de căutare, în verificarea zonelor unde accesul este foarte dificil.

Spre exemplu, în loc să se facă o verificare cu oameni care coboară în rapel din zece în zece metri de-a lungul unui abrupt, putem ridica drona, putem filma, vedea eventuale victime și totul se înregistrează. Important este că nu sunt riscate viețile oamenilor, nu se folosesc foarte multe resurse și evităm uzura sau distrugerea de echipament.

La nivel național mai sunt aproximativ 10 servicii care au drone, dar cred că în următorul an se va ajunge la 30 de servicii care vor avea astfel de dotări, pentru că la nivel național un astfel de aparat devine tot mai important în acțiunile de căutare sau salvare”, spune Ion SĂNDULOIU.

„Așa cum am promis încă de la începutul acestui mandat, Consiliul Județean Argeș va sprijini activitatea Salvamont Argeș. 

Prin intermediul ATOP, Serviciul Salvamont a reușit achiziționarea unei drone de înaltă performanță care le este absolut utilă mai ales în activitățile de salvare, acolo unde căutarea prin accesul fizic, uman, este dificilă” – Adrian Dumitru BUGHIU, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul Cultural Pitești a pregătit o săptămână cu evenimente dedicate literaturii, istoriei, credinței și dezvoltării…
Centrul Cultural Pitești a pregătit o săptămână cu evenimente dedicate literaturii, istoriei, credinței și dezvoltării…

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 7-11 septembrie, o serie de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală. Activitățile vor avea…

Filarmonica Pitești înființează Corul Comunitar
Filarmonica Pitești înființează Corul Comunitar

După înființarea Orchestrei de Tineret, Filarmonica Pitești continuă să își extindă proiectele dedicate comunității locale și lansează o nouă inițiativă:…

Nouă acțiune de dezinsecție la Mioveni
Nouă acțiune de dezinsecție la Mioveni

Pentru limitarea acțiunii nocive a dăunătorilor asupra stării de sănătate a populației umane și animale, Primăria Mioveni, prin operatorul economic…

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!
Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții…

Primăria Topoloveni anunță programul de colectare a deșeurilor
Primăria Topoloveni anunță programul de colectare a deșeurilor

Primăria Orașului Topoloveni a anunțat programul săptămânal de colectare și ridicare a deșeurilor, destinat locuitorilor din oraș și din localitățile…