Am citit, cam şocat, un articol al rafinatului intelectual Mihai Alexandrescu despre experimentatul jurnalist Gabriel Grigore.

Şocul se datorează tonului folosit de dl Alexandrescu în replica dată ziaristului. Să-ţi fie ruşine, Gabriel Grigore ! chiar aşa se cheamă articolul.

Nu insist, pe bune, nu mă bag, deşi nu e stilul meu să stau pe tuşă când alţii îşi dau în cap, vreau doar să spun că regret coborârea lui Mihai Alexandrescu în arena politică şi a presei politice.

Să ne fi lăsat pe noi, ăştialalţi, să ne mocirlim acolo, fiindcă o facem din fragedă pruncie, el să fi rămas la filosofare, făcea gestalt bun cu lumea ideilor.

Dar vezi, aşa se întâmplă când eşti consigliere la un partid mare, te vezi nevoit să uiţi de Kant şi Heidegger, să nu creadă cumva şeful că votezi cu ei la următoarele alegeri.

Nu am citit ce a scris Gabriel Grigore, m-am mulţumit, nemulţumit cu replica lui Mihai Alexandrescu, iar la finalul lecturii îmi venea să-i rog pe liberalii argeşeni să-l lase la vatră pe autor că are de arat, de semănat şi de cules pe alte ogoare.

Pe scurt, nu-l prinde, cred, postura de înregimentat politic pe Mihai Alexandrescu, înscrierea la PMP am zis că e o toană, dar acum, cu liberalii, parcă dă ca şaua pe vacă.

Pe de altă parte, îl înţeleg pe dl Mihai aşa cum sper să mă înţeleagă şi alţii pe mine, nu îţi vine să stai deoparte când proştii dau din coate şi ajung în faţă.

În concluzie (trag concluzii fiindcă e articolul meu, am dreptul) Mihai Alexandrescu şi Gabriel Grigore sunt doi jurnalişti excelenţi cum nu prea mai are Argeşul, aşa încât eu zic că dacă e să se înjure, să se înjure.

Dar să ştim şi noi de ce, că de data asta e degeaba.

Să vă fie ruşine Mihai Alexandrescu şi Gabriel Grigore că nu ieşiţi la o bere.

La care să mă invitaţi şi pe mine.

Gheorghe Smeoreanu