Rațiunea și-a spus cuvântul: ministrul Rus acceptă că fazarea Autostrăzii Pitești- Sibiu e inutilă

Ministrul Transporturilor Ioan Rus a anunţat, într-o conferință de presă, că pe tronsonul Sibiu – Piteşti va fi construită direct o autostradă, renunţându-se astfel la fazarea proiectului, care ar fi presupus realizarea unui drum expres, urmată de extinderea şoselei la profil de autostradă într-o altă etapă. 

„Cred că renunţăm la ideea de a faza acea autostradă, pentru că găsim resurse financiare, şi ne ducem direct autostradă, dat fiind faptul că în zona respectivă de munte, înaltă, este complicat să refaci şantierele şi s-o transformi din drum expres. Am analizat cu maximul de corectitudine şi vom intra direct la autostradă”. 

Ministrul a adăugat că în următoarele două săptămâni va fi selectat consultantul care va furniza studiul de fezabilitate al acestei autostrăzi.

La mijlocul lunii decembrie, Rus afirma că lucrările de construcţie pentru acest proiect ar putea începe în următorii doi ani.

„Eu cu siguranţă nu apuc, poate numai dacă mă puneţi ministru pe următoarele cicluri… Cred că într-un an şi jumătate – doi ani se pot demara lucrările, în funcţie de cât de rapid va merge studiul de fezabilitate, cât de puţine contestaţii vor fi la licitaţiile de proiectare şi de execuţie. Sunt chestiuni administrative”, spunea Rus, la finalul unor dezbateri din Parlament.

Ministrul mai preciza, la momentul respectiv, că realizarea acestei autostrăzi, direct sau în mai multe faze, este „o prioritate totală”.

În Master Planul de Transport, această autostradă, una din cele mai aşteptate din România, a figurat ca viitor drum expres, opţiune criticată de participanţii la dezbaterile pe marginea documentului.

Sursa: www.mediafax.ro

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fiindcă speranța moare ultima, Adrian Veștea nu își depune mandatul
Fiindcă speranța moare ultima, Adrian Veștea nu își depune mandatul

Adrian Veştea, premierul desemnat, spune că nu îşi depune mandatul şi că va cere votul Parlamentului. Într-o intervenţie la Realitatea…

Hotel Olănești&Spa Medical: Reducerea tarifelor pentru luna IUNIE! Profită acum de oferta specială și bucură-te…
Hotel Olănești&Spa Medical: Reducerea tarifelor pentru luna IUNIE! Profită acum de oferta specială și bucură-te…

OFERTĂ SPECIALĂ ÎN LUNA IUNIE! Vești excelente pentru vacanța ta la Băile Olănești! Am redus tarifele, dar am păstrat același…

Primarul Marcel Radi: Întrerupere furnizare energie electrică în data de 18 iunie 2026
Primarul Marcel Radi: Întrerupere furnizare energie electrică în data de 18 iunie 2026

Dragi cetățeni ai comunei Păușești-Măglași, Vă informăm că, în data de joi, 18 iunie, în intervalul orar 09:00 – 17:00,…

Recitalul „Stelele-n cer…”, un omagiu adus lui Mihai Eminescu, la Călimănești
Recitalul „Stelele-n cer…”, un omagiu adus lui Mihai Eminescu, la Călimănești

Casa de Cultură „Florin Zamfirescu” a găzduit luni, 15 iunie 2026, recitalul de muzică și poezie eminesciană „Stelele-n cer…”, eveniment…

Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea: Facem drum bun până în Argeș…pe Runcu!
Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea: Facem drum bun până în Argeș…pe Runcu!

Am fost astăzi la Runcu, în satul Valea Babei, pe DJ 703 F, unde se toarnă un nou covor asfaltic…