Publicul din Mioveni a fost deja cucerit de fimul Moromeții II!

 

 

 

 

 

La solicitarea publicului din Mioveni, filmul „Moromeții II” va fi redifuzat la Centrul Cultural Mioveni, tot pe data de 4 decembrie, de la ora 20.10.

Prețul unui bilet este de 15 lei și se poate procura de la sediul instituției, începând cu data de 28 noiembrie 2018.

Filmul „Moromeţii 2″ continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, şi îl aduce în prim-plan pe mezinul Niculae. Peste lumea pe care o cunoşteau, în care cel mai important lucru era să ai pământ pe care să-l munceşti, trecuse un război. Toată ordinea vieţii lor se schimbă o dată cu venirea noului regim, care propovăduieşte egalitatea. Se şterg diferenţele într-un mod forţat şi violent, iar albul devine negru, şi invers. Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el şi cea de-a doua soţie, Catrina, tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi.
Din distribuţie fac parte: Horaţiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) şi Iosif Paştina (Niculae Moromete), aflat la debutul într-un rol principal în cinema. Alături de ei apar Răzvan Vasilescu (Cocoşilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moaşei), Florin Zamfirescu (Ţugurlan), George Mihăiţă (Aristide), Ioana Bugarin (Ileana), Paul Ipate (Paraschiv), Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Oauăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan), cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru (Directorul şcolii).

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verde-n față. Austria, ”nașa” României
Verde-n față. Austria, ”nașa” României

Țara noastră este folosită de multiple guverne străine, dar sunt câteva care ne-au devenit de-a dreptul „nași” fără să ne…

Despre presă și alte prostii. Un interviu cu Gheorghe Smeoreanu realizat de publicistul Nicolae Badiu
Despre presă și alte prostii. Un interviu cu Gheorghe Smeoreanu realizat de publicistul Nicolae Badiu

Am, recunosc, vanitatea de a mi se lua interviuri. E pasionant să aștepți întrebarea, așa cum aștepți să se oprească…

Cultură și tradiție la Centrul Cultural Pitești: o săptămână plină de evenimente online și live
Cultură și tradiție la Centrul Cultural Pitești: o săptămână plină de evenimente online și live

În perioada 15-20 decembrie 2025, Centrul Cultural Pitești organizează o serie de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot…

Trei zile fără curent electric, la Topoloveni. Vezi când și străzile afectate
Trei zile fără curent electric, la Topoloveni. Vezi când și străzile afectate

Marți, miercuri și vineri (16,17 și 19 decembrie), în intervalul orar 09:00 – 17:00, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei…

Luni, 15 decembrie, circulație rutieră închisă pe un drum județean din Argeș
Luni, 15 decembrie, circulație rutieră închisă pe un drum județean din Argeș

Luni, 15 decembrie 2025, între orele 09:00 – 16:00, circulația rutieră va fi închisă pe Drumul Județean (DJ) 679, pe…