Pompierii argeșeni deplâng trecerea în neființă a colegului lor Daniel Barbu

 

 

 

 

 

 

Cu regret o spunem…
O imensă pierdere în rândul camarazilor noștri, ieri s-a stins din viață, la doar 50 de ani, salvatorul prin mâinile căruia au trecut mii de vieți, plutonierul adjutant șef Barbu Daniel.

Trecut în rezervă la vârsta de 48 de ani, cu o carieră de pompier militar de aproape 27 de ani pe care i-a petrecut sub deviza ,,audacia et devotio”, participând la ,,n” intervenții și luptând cu toate puterile omenești pentru salvarea de vieți.

De asemenea, este unul dintre vechii pompieri argeșeni, cu care s-au pus bazele primului echipaj SMURD din Argeș, dedicându-și mare parte din timp și energie în favoarea semenilor.

Cu toate astea, domnul Barbu nu a fost doar un exemplu demn de urmat pentru colegi, ci și un tată și soț devotat familei sale.

În aceste momente grele ne arătăm toată recunoștința față de omul minunat ce până ieri a stat drepți în formație și transmitem, cu părere de rău, sincere condoleanțe.

Va rămâne pentru totdeauna în amintirea noastră ca un coleg bun, un profesionist și prieten drag.

Slujba de înmormântare va avea loc Marți 24.09.2019, începând cu ora 12, la Biserica Sfânta Treime, pe Scoroboaia, langa sediul ISU. Dumnezeu să-l odihnească!

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reamintire: Graficul de colectare a deșeurilor reciclabile pentru abonații casnici din municipiul Pitești, 2025!  
Reamintire: Graficul de colectare a deșeurilor reciclabile pentru abonații casnici din municipiul Pitești, 2025!  

          Salubritate 2000 S.A. readuce în atenția abonaților casnici din Pitești graficul de colectare a deșeurilor reciclabile, pe fracții separate,…

Festivalul-Concurs Național “Premiile Muzicale Dinu Lipatti”, la a X-a ediție
Festivalul-Concurs Național “Premiile Muzicale Dinu Lipatti”, la a X-a ediție

La 108 ani de la nașterea genialului pianist și compozitor Dinu Lipatti, zeci de elevi și studenți din unități de…

Astăzi, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă: ofertă mare, angajări puține
Astăzi, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă: ofertă mare, angajări puține

Astăzi, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată la Argeș Mall, au participat 38 de agenţi economici, care au…

Licitație deschisă pentru proiectare și execuție lucrări clădire Subunitate Pompieri în localitatea Ionești, Vâlcea  
Licitație deschisă pentru proiectare și execuție lucrări clădire Subunitate Pompieri în localitatea Ionești, Vâlcea  

În data de 27.03.2025, a fost publicat în platforma SEAP anunțul cu nr. CN1079386 reprezentând documentația de atribuire aferentă proiectului…

Lucrările  de modernizare a străzii Velișoara-Grigorești au fost recepționate
Lucrările  de modernizare a străzii Velișoara-Grigorești au fost recepționate

Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea și recepționarea lucrărilor de modernizare a străzii Velișoara-Grigorești, astăzi, 22 mai 2025.      Această investiție face…