Pitești Arena găzduiește, pe 27 noiembrie, cea de-a doua ediție a turneului caritabil „Încă un pas pentru Leon”, un eveniment dedicat sprijinirii băiețelului de 11 ani al lui Kamara, membrul trupei Alb și Negru. Leon a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică la scurt timp după nașterea sa și a trecut prin mai multe intervenții, toate foarte costisitoare.
Evenimentul de la Pitești este organizat pentru a ajuta la strângerea banilor necesari pentru două intervenții medicale esențiale, una de rizotomie dorsală selectivă și una de îndreptare a gleznelor și a genunchilor, care pot fi realizate în SUA sau Abu Dhabi, și costă 125.000 de euro. Până acum, prin Fundația DMS a Fraților Doroftei, familia a reușit să adune 20.000 de euro.
Joi, întâlnirea cu publicul este programată la ora 16:00, iar meciurile vor începe la 17:00. Turneul reunește patru echipe, care vor evolua în sistem semifinală–finală, în aceeași zi. Fiecare partidă va avea două reprize de câte 20 de minute. Toți participanții joacă pro bono. Accesul publicului se face pe baza unui bilet în valoare de 25 de lei.
Echipele sunt:
Echipa RXF:
Neveu, Meko, Sandu Lungu, Marian Piciu, Alex Zănoagă, Bogdan Mocanu, Sebastian Vieru, Alex Nedelcu.
Naționala Artiștilor Fotbaliști:
Tavi Clonda, Rareș Varniote, Kamara, Costi Max M, Andrei Mateiu, Ionică Moroșanu, Cătălin Vieru, Deniz Cem, Paul Gheorghe (Trouble Crew), Cristi Bud (fost jucător CFR Cluj), Constantin Schumacher (fost jucător FC Argeș și Rapid), Ionuț Negoi (actor), Marian Iurchevici (fost luptător și actor), Rareș Dragomir (cântăreț și compozitor), Adrian Robu (actor), Mattyas (cântăreț), Florin Moise (jucător, antrenor și DJ), Daniel Chiriță (fost jucător Rapid).
Mihai George Lazăr (secretar NAFRO) și Mihai Lazăr (președinte fondator al Naționalei Artiștilor Fotbaliști) completează staff-ul.
Naționala României All Stars:
Dani Coman, Ion Viorel, Costin Lazăr, Claudiu Keșeru, Sorin Paraschiv, Rică Neaga, Marian Savu, Dănuț Lupu, Valentin Savadoși, Nicu Georgescu, Alexandru Clement, Eric de Oliveira, Ionel Ganea.
Echipa Influencerilor:
Marius TTX Viral, Vanez, Costi Max, Xbreker, Dancos, Sorin Pușcașu, Medes, Makaveli, Feraru.
După meciuri, participanții și spectatorii sunt invitați la Restaurantul Sibiceanu, unde va avea loc o recepție și o licitație specială. Vor fi scoase la vânzare tricouri aparținând unor fotbaliști de top – Gheorghe Hagi, Adrian Ilie, Claudiu Keșeru, Ciprian Marica, Ciprian Tătărușanu, George Țucudean și mulți alții. De asemenea, vor fi licitate tablouri semnate de Kenny Varniote.
Organizatorii îi invită pe toți iubitorii sportului și ai faptelor bune să fie prezenți la Pitești Arena pe 27 noiembrie, pentru a susține cauza lui Leon și pentru a contribui la următorul lui pas către o viață normală.


























Lasă un răspuns