Filarmonica organizează joi, 26 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un concert simfonic cu pagini muzicale semnate de Wolfgang Amadeus Mozart și Arcangelo Corelli. Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Tiberiu Oprea, revine, ca solistă, pianista Andreea Butnaru. În prima parte, publicul va audia uvertura Sarabande, Giga, Badinerie aparținând lui Arcangelo Corelli și Concertul pentru pian nr. 21 în Do major de Mozart, în interpretarea Andreei Butnaru. În partea a doua, va fi interpretată Simfonia nr. 35 în Re major a aceluiași compozitor austriac.
Cu o bogată activitate concertistică, debutând la 11 ani, pianista Andreea Butnaru a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. A obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale la concursurile de gen. Cadru didactic la UNMB, clasa muzică de cameră, Andreea Butnaru a concertat pe scene din România, Germania, Belgia, Ucraina, Italia, Japonia, având apariţii la posturile de radio şi televiziune. A mai fost prezentă în stagiunile trecute pe scena Filarmonicii Piteşti în concerte simfonice sau în recitaluri camerale.
Lasă un răspuns