OFERIȚI CEEA CE DORIȚI SĂ PRIMIȚI!

 

 

 

 

 

 

În ziua de 21 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţa Şcolară Argeş au desfăşurat activităţi preventive deosebite, pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi personalului didactic, la Școala Gimnazială Izvorani.

Poate că nu există moment mai potrivit de a scoate la suprafață exemplele frumoase și bunătatea, decât perioada sărbătorilor.

Pe aceste aspecte au mizat și polițiștii Biroului Siguranță Școlară, care, beneficiind de complicitatea cadrelor didactice, au organizat o întâlnire deosebită cu elevii claselor a VI-a, a VII-a și a VIII-a, din cadrul Școlii Gimnaziale Izvorani, în cadrul proiectului interactiv ”A BOOK is a GIFT you can open AGAIN&AGAIN”.

Într-un decor specific perioadei, cu ornamente și instalații luminoase, copiii au pregătit un brad special, din cărți, pe care polițiștii l-au împodobit cu vorbe bune, așternute pe hârtie.

Oamenii legii le-au pregătit elevilor un joc: fiecare copil a ales un bilețel și a avut misiunea de a-l citi în fața colegilor și de a expune propriile păreri sau experințe, în legătură cu citatul ales.

”Mai mult câștigi prin iertare, decât prin violență!”, ”Ceea ce ești, se vede în ceea ce faci!”, ”Cel ce zâmbește în loc să țipe, este întotdeauna cel mai puternic!”, ”Vrei să ai succes? Caută să fii bun când nimeni nu te vede!”, ”Nu uitați efectul de bumerang. Oferiți doar ceea ce ați dori să primiți!”, ”Spune STOP, împreuna cu noi, RĂUTĂȚILOR DIN ȘCOALĂ!!!”, ”Victoria obținută prin violență este echivalentul unei înfrângeri, pentru că este temporară!”…sunt doar câteva dintre mesajele pregătite, cu tâlc, de polițiști.

 

 

 

 

 

 

Copiii au învățat lecții prețioase și au înțeles că problemele se pot rezolva mai ușor și mai repede, fără violență.

Și pentru că s-au implicat în activitate, polițiștii i-au răsplătit cu bomboane, iar elevii i-au impresionat plăcut pe polițiști, demonstrând că au înțeles cele transmise, atunci când au ales să își împartă, unii, altora, cărțile ce formaseră bradul special din clasa lor.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primarul Marcel Radi, prezent la festivitatea de încheiere de an școlar la Școala Gimnazială „Achim…
Primarul Marcel Radi, prezent la festivitatea de încheiere de an școlar la Școala Gimnazială „Achim…

Sfârșit de an școlar la Școala Gimnazială „Achim Popescu”  Astăzi am încheiat împreună un nou an școlar, plin de muncă,…

Biblioatelierele de vară revin din 22 iunie la Biblioteca Mateești, Ediția a III-a, 2026
Biblioatelierele de vară revin din 22 iunie la Biblioteca Mateești, Ediția a III-a, 2026

 Sunt veri care trec repede. Și sunt veri care rămân în amintirea copiilor ca un loc luminos: locul în care…

Primarul Ion Vlădulescu i-a recompensat pe elevii cu rezultate deosebite la învățătură. ”Vă felicit pentru…
Primarul Ion Vlădulescu i-a recompensat pe elevii cu rezultate deosebite la învățătură. ”Vă felicit pentru…

Azi am avut bucuria de a recompensa și felicita 26 de elevi ai școlii gimnaziale Budești care, prin rezultate deosebite…

Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu: Obligația de publicitate a vânzării activelor debitorilor aflați în procedura de…
Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu: Obligația de publicitate a vânzării activelor debitorilor aflați în procedura de…

Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu, este alături de alți colegi parlamentari, inițiator al Proiectului de Lege pentru modificarea art.156 alin.(4) din…

16 pietoni amendați în Pitești. Poliția Locală continuă campania împotriva traversării neregulamentare
16 pietoni amendați în Pitești. Poliția Locală continuă campania împotriva traversării neregulamentare

Traversarea străzii prin locuri nepermise continuă să fie o problemă în Pitești, motiv pentru care polițiștii locali au ieșit din…