Săptămâna Europeană a Sportului (SES) este o iniţiativă a Comisiei Europene, scopul fiind promovarea participării tuturor, indiferent de vârstă, mediu sau condiţie socială, la activităţi sportive şi fizice.
Deschiderea oficială a evenimentului avut loc luni, 7 septembrie, la Primăria Mioveni, printr-o conferinţă de presă la care au participat primarul Ion Georgescu, viceprimarul Aurel Costache, secretarul general al A.J.S.P.T – Argeş, Sofian Constantin, directorul Centrului Cultural Mioveni, Argentina Culcuş, preşedintele C.S. Dacia Mioveni 2012, Adrian Ştefan, responsabilul secţiei de oină al C.S. Dacia Mioveni 2012, Dumitru Voiculescu, directorul sportiv al C.S. Dacia Mioveni 2012, Constantin Ciobanu, directorul sportiv al C.S Mioveni, Toma Doru, precum şi Anişoara Moiceanu, D.J.S.T.- Argeş.
Imediat după deschiderea oficială, toată atenția s-a îndreptat spre Centrul Civic, unde peste 300 de persoane din Mioveni au participat la un FlashMob.
Pentru o jumătate de oră, elevi, voluntari şi adulţi de toate vârstele au dansat sub îndrumarea coregrafei Nicoleta Andrei de la A.J.S.P.T – Argeş (membri ai Organizației TEAM Mioveni, Asociaţiei Pensionarilor „VIAŢA LUNGĂ” Mioveni, angajați ai Centrul Cultural Mioveni, sportivi ai cluburilor sportive Dacia Mioveni 2012 și C.S MIOVENI).
La Mioveni, activitãțile organizate în aceastã perioadã vor fi coordonate de Asociația Județeanã „Sportul pentru Toți – Argeş”, în parteneriat cu Primăria, Centrul Cultural Mioveni, C.S Dacia Mioveni 2012, C.S Mioveni, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Argeş, Direcţia de Sănătate Publică Argeş, precum şi instituţiile şcolare din Mioveni.
Programul evenimentelor:
Startul Sănătății – Luni, 7 septembrie 2015
Ora 12.00 – 12.30: Flash Mob – platoul din Centrul Civic;
Educaţie – Marţi, 8 septembrie 2015
Ora 18.00 – 20.00: Sănătate prin sport și educatie fizică. Pe platoul din centrul civic vor fi amenajate standuri de prezentare unde își vor expune ofertele: Centrul Cultural Mioveni, săli de fitness, cluburile sportive din oraș.
Pot sa fiu activ – Miercuri, 9 septembrie 2015
Ora 10.00 – 14.00: Promovarea și practicarea sporturilor (jocuri demonstrative de volei, handbal, oină, fotbal, tenis de masă) în sala de sport a Şcolii gimnaziale „Liviu Rebreanu” Mioveni.
Activ şi sănătos la muncă – Joi, 10 septembrie 2015
Ora 10.00: 15 minute exerciții fizice la locul de muncă cu animator;
Prieteni cu natura – Vineri, 11 septembrie 2015
Ora 10.00 – 12.00: Concurs de cros, jocuri demonstrative de volei, handbal, oină, fotbal. Activităţile se vor desfăşura pe terenul de sport al Şcolii gimnaziale Colibaşi.
Porți deschise – Sâmbătă, 12 septembrie 2015
Ora 08.00 – 12.00: Sălile din oraş vor fi deschise, gratis, pentru activități fitness şi aerobic cu instructori îndrumători;
Ora 08.00 – 20.00: Cluburile sportive și terenurile de fotbal din oraş vor fi deschise pentru desfăşurarea de activităţi sportive. Sălile de repetiţii ale Centrului Cultural Mioveni vor fi și ele deschise publicului.
Porți deschise – Duminică, 13 Septembrie 2015
Ora 08.00 – 12.00: Sălile din oraş vor fi deschise, gratis, pentru activități fitness şi aerobic cu instructori îndrumători;
Ora 08.00 – 20.00: Cluburile sportive și terenurile de fotbal din oraş vor fi deschise pentru desfăşurarea de activităţi sportive. Sălile de repetiţii ale Centrului Cultural Mioveni vor fi și ele deschise publicului.
Săptămâna Europeană a Sportului este un program finanţat cu sprijinul Comisiei Europene, cofinanţat de Programul Erasmus+ al Uniunii Europene, Ministerul Tineretului şi Sportului şi coordonată de Federaţia Română Sportul pentru Toţi.
Lasă un răspuns